NASA a detectat EXPLOZIA unui meteorit în atmosfera Pământului cu puterea a 10 bombe nucleare (FOTO, VIDEO)

În luna decembrie, NASA a detectat a doua cea mai mare explozie a unui meteorit dinultimii30 de ani, cu o putere e 173 de kilotone, echivalentul a zece bombe nucleare de la Hiroshima, relatează BBC.

Explozia a fost a doua cea mai puternică, după cea de deasupra oraşului Chelyabinsk, din Rusia, de acum şase ani. Ea a rămas, însă, relativ neremarcată datorită faptului că explodat deasupra Mării Bering, chiar în largul coastei Peninsulei Kamchatka.

„Asta înseamnă aproximativ 40% din energia eliberată la Chelyabinsk, dar a fost deasupra Mării Bering aşa că nu a avut acelaşi efect şi nu a apărut la ştiri”, a precizat Kelly Fast, managerul programului NASA de obserare a corpurilor din apropierea Pământului.

Foto: Meteoritul, deja intrat în atmosfera Pământului, în timp ce se afla deasupra Polului Nord (sursa foto: Twitter / Simon Proud)

„Ăcestaeste un alt lucru care ne apără, faptul că e foarte multă apă pe planetă”, a adăugat ea.

Forţa detonării a fost atât de mare, încât a echivalat cu puterea a zece bombe de la Hiroshima. Şi potrivit expertului NASA Lindley Johnson, o explozie atât de mare nu poate fi observatădecât de două-trei ori la fiecare 100 de ani.

Foto: Meteoritul, deja intrat în atmosfera Pământului, în timp ce se afla deasupra Polului Nord (sursa foto: Twitter / Simon Proud)

Explozia meteoritului a avut, însă, loc în momentul în care deja se afla în atmosfera Pământului. Ceea ce ridică, din nou, semne de întrebare cu privire la capacitatea oamenilor de a detecta şi previziona corpurile cereşti din promiximitate, cu potenţial mare de distrugere.

Explozia de deasupra orașului rus Chelyabinsk

Ultima oră
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca