Anda Adam, care a participat cu soțul ei Joseph la „Asia Express”, pe „Drumul Eroilor”, a mărturisit că a avut un început mai greu. Încă din primele zile, s-a îmbolnăvit și a avut simptome care au obligat-o să nu mănânce. Iată ce spune cântăreața că s-a întâmplat, dar nu s-a dat pe post!
Anda Adam a mărturisit că emisiunea „Asia Express” este mult mai grea și complexă decât pare pe micile ecrane, mai ales, că nu toate imaginile de acolo sunt difuzate.
Aceasta a dezvăluit că, încă din primele zile, s-a îmbolnăvit acolo și a fost nevoită să nu mai mănânce pentru a se simți mai bine.
La numai trei zile după începerea cursei, Anda Adam a făcut enterocolită, iar cursa a devenit, dintr-o dată, mult mai grea, având în vedere condiția fizică.
„La trei zile după ce am ajuns la Asia Express, am făcut enterocolită, nu s-a dat asta pe post. Eu mă știu mai sensibilă cu stomacul. Am plecat cu niște probiotice foarte puternice, niște enzime. Voiam să mă protejez”, a spus Anda Adam, la podcastul lui Bursucu, conform Cancan.
„Mie mi-a fost foarte rău, nu s-a dat. Eram cu pumnul de medicamente, nu s-a dat o secundă pe post. După aia mi-a fost frică să mă mai ating de orice. Apoi pui imagini în care eu mănânc un burger. Dar tu știi câte zile eu nu am mâncat nimic?”, a mai spus Anda Adam.
În cadrul emisiunii, au fost și probleme între concurenți. Anda Adam și Mara Bănică s-au jignit în emisiune, dar și în afara ei.
După mai multe cuvinte dure reciproce care au dus la un scandal, Mara Bănică a decis să ia atitudine și să rezolve conflictul pe cale legală. Ea a acționat-o în instanță pe Anda Adam și în curând cele două vor sta față în față în sala de judecată, conform Cancan.