E OFICIAL! Pleacă de la PRO TV după 25 de ani! Motivul uluitor pentru care PĂRĂSEȘTE pupitrul știrilor

Elena Lasconi, una dintre vedetele PRO-TV-ului și-a anunțat plecarea din televiziune, după 25 de ani de carieră în acest domeniu.

Jurnalista a anunțat că îi pare rău că se desparte de colegii ei, pe care îi consideră ca fiind parte din familia ei.

„Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii și locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România. #elenalasconi #campulungmuscel”, a scris Elena pe contul ei de Facebook.

Elena Lasconi va candida în acest an la Primăria Câmpulung Muscel, oraş unde şi-a cumpărat o casă.

„Eu iubesc Câmpulungul, renunţ la cariera mea pentru a aduce municipiul în secolul XXI şi a schimba viaţa oamenilor in bine. Refuz să mai fac parte din categoria oamenilor care se plâng de cine ne conduce. Vreau şi pot sa fac ceva cu adevărat important şi tocmai de aceea am nevoie de o echipă bună. Dacă voiam sa «bifez» o carieră politică era simplu să iau in calcul europarlamentarele sau alegerile parlamentare. Eu am ales Câmpulung, un oraş fără miză, pentru că iubesc oamenii de aici, tradiţia, istoria”, a mai spus Elena.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`