Au trecut 15 ani de la moartea celebrei cântărețe Mădălina Manole. Marian Manole, fratele ei, a făcut dezvăluiri tulburătoare despre modul în care artista a vrut să își reunească familia cu doar o zi înainte de a-și pune capăt zilelor.
Ieri, 14 iulie, s-au împlinit 15 ani de când Mădălina Manole a decis să își pună capăt zilelor. Fratele acesteia a vorbit despre ultimele clipe petrecute alături de ea, conform Click.
Marian Manole a mărturisit că în ziua de 13 iulie, cu doar câteva ore înainte de a-și pune capăt zilelor, Mădălina s-a întâlnit în parc cu el și cu tatăl său.
„O dată l-am văzut pe nepotul meu, când mama lui s-a scos din maternitate, era bebeluș, avea câteva luni, de atunci nu l-am mai văzut niciodată. Ultima data am avut o convorbire pe 13 iulie, eram cu copilul și cu tata într-un parc. Ea (nr. Mădălina Manole) a vorbit cu noi, ne făceam planuri de vacanță pentru luna august. Nu stiu ce s-a întâmplat în acele ore, doar Dumnezeu știe. Mi-a spus că a doua zi ne vedem toți, după ce terminam serviciul, cu tot cu părinți, să o sărbătorim și să vorbim. O să regret toată viața că n-am fost la ea pe data de 13 iulie, nu pe 14 iulie, pe 13 când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dacă eram, sigur ar fi trăit și în prezent”, a mărturisit cu durere Marian Manole în cadrul emisiunii „Viaţa fără filtru” de la Antena Stars.
Mădălina Manole a fost comemorată ieri, 14 iulie, la cimitirul unde își doarme somnul de veci.
„O să mergem la cimitir, ca să aprindem o candelă! Nu știu dacă piesele ei mai sunt difuzate la radio! Îi plăcea să-și serbeze ziua de naștere cu familia, alături de cei dragi! Nu știu ce să mai spun, e o mare suferință, se împlinesc 15 ani de când nu mai este printre noi! Pe fiul ei nu l-am mai văzut, are 16 ani. Nu știu dacă vine la mormântul mamei, la cimitir. Poate că tatăl lui îl ia cu el, nu știu. Cred și simt însă că Mădălina ne veghează, de acolo, de Sus, pe noi, pe fiul ei, pe care l-a iubit atât de mult”, declarase fratele, cu câteva zile înainte de comemorare.