Anca Molnar, o cunoscută make-up artistă din zona Banatului, și-a pierdut viața, în urmă cu un an, din cauza unei boli nemiloase. Anca avea doar 35 de ani, iar vârsta nu a fost de ajuns în lupta pe care a dus-o cu tumora de pe creier.
Aceasta a lăsat în urmă un soț îndoliat, dar și un fiu, care respiră cu gândul la mama sa. Din păcate, oricât s-ar uita pe geam, pașii ei nu se mai apropie către casă.
Claudiu Molnar a vorbit despre ultimele clipe din viața soției sale. Cu ochii în lacrimi a mărturisit cum iubirea vieții lui s-a stins, iar el nu a mai putut face nimic. Anca a urmat diverse tratamente, iar ultima data s-a dus în Turcia, cu speranța că operația de acolo o va vindeca. Fără rezultat. Anca, cu fiecare zi, cu fiecare minut era tot mai aproape de „Împărăția Cerului”.

Soțul Ancăi a continuat să aibă grijă de afacerea pe care o începuseră împreună. Acesta povestește cu durere în suflet cum au fost ultimele clipe pentru mama copilului lui.
„În ultima lună de viață a fost foarte rău. În ultimele două săptămâni nu mai putea nici să vorbească, aproape într-o semi comă. Nu putea să mai mearga la baie, nici nimic. Foarte slăbită. La început, după a doua operație, vorbea destul de greu. (…) Îmi răspundea: ”Și eu te iubesc”, dar în ultimele două săptămâni tot mai greu… în penultima săptămână doar ofta, nu mai putea să răspundă”, a declarat Claudiu Molnar, în cadrul emisiunii„ Viața fără filtru”, potrivit spynews.