Gérard Depardieu, prins beat în timp ce conducea / Vrea să părăsească iar Franța, pentru Rusia: „Macron este ca Putin”

Cu mai mult de 150 de filme la activ, Gérard Depardieu este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari actori ai cinematografiei franceze.

Acum, acesta are din nou probleme cu legea. Actorul a ajuns la Poliție, după ce a condus în stare de ebrietate.

Gérard Depardieu, prins beat în timp ce conducea

Actorul francez în vârstă de 71 de ani a recidivat, la opt ani după ce a căzut cu scuterul pe fondul consumului de alcool, scrie Le Figaro.

Deoarece mergea neregulamentar cu scuterul în Paris, tăind câteva linii continue, poliţiştii i-au cerut să oprească.

În urma testului de alcoolemie, a rezultat faptul că actorul avea 0,4 mg alcool pur în aerul expirat, depăşind limita legală de 0,25 mg. Depardieu a recunoscut că a băut două beri înainte de a se urca pe scuter.

După ce a aflat că va trebui să se supună unui al doilea control sanguin care să confirme starea de ebrietate, actorul a declarat că vrea să părăsească iar Franţa, spunând că îl preferă pe Vladimir Putin.

În cadrul emisiunii „Touche pas à mon poste”, Gérard Depardieu a spus că îl consideră pe președintele Rusiei „un prieten cu care râde mult”, iar despre Macron a afirmat că nu face parte din lumea lui.

„Mi-a telefonat de două sau trei ori (Macron) când eram în Albania, dar nu am vrut să-l întâlnesc”.Întrebat de o publicație despre legăturile cu Vladimir Putin, în 2018, actorul a răspuns: „Trebuie să înceteze să mai spună prostii. De 30 de ani Rusia s-a schimbat. Putin, este ceea ce este, dar vă spun ceva, Macron este ca Putin”.

Gérard Depardieu: „Vladimir Putin e un derbedeu bătrân”

În cadrul unui interviu de acum trei ani, actorul francez l-a comparat pe Donald Trump cu liderul nord-coreean Kim Jong-un și a vorbit despre celebra sa prietenie cu președintele rus Vladimir Putin.

Sunt ca două desene animate. Desene animate periculoase. Începem cu desenul animat pe care nu îl credem – ca Hitler. Și el a început la fel, iar după frică, chiar și oamenii inteligenți au ajuns să nu mai facă nimic”, a spus Depardieu despre liderii SUA și Coreei de Nord.

„Putin e un derbedeu bătrân”, l-a descris cu afecțiune actorul francez pe președintele Rusiei, adăugând: „Mă văd cu Putin în mod regulat și de cele mai multe ori vorbim despre geopolitică” – în special despre anexarea ilegală a Crimeei, pe care Depardieu o aprobă cu toată inima, argumentând în cartea sa că revendicarea teritoriului de către Rusia datează încă din 988. „Regiunea aceea a fost mereu considerată un pământ sacru de către ruși”, spune actorul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)