Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „A murit făcând ce iubea cel mai mult. Țineam mâna lui și…”

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „A murit făcând ce iubea cel mai mult. Țineam mâna lui și...”
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner. Sursa foto: Hepta - Actionpress / Niederm

Mihaela Rădulescu a publicat un mesaj sfâșietor după moartea lui Felix Baumgartner, fostul ei partener de viață timp de 13 ani. Celebrul sportiv austriac, cunoscut în întreaga lume pentru saltul său din stratosferă și alte performanțe extreme, a murit în Italia, într-un accident de parapantă, în timpul unei vacanțe.

„Felix Baumgartner. Pentru lume, o legendă care a inspirat atât de mulți și a realizat atât de multe… Pentru prietenii și familia lui, cel mai iubit și admirat, cel mai pozitiv, respectuos, plin de viață și de bucurie copil, și cel mai concentrat și organizat adult când lucra la orice. Pentru fanii lui, Eroul care le zâmbea mereu înapoi, care avea întotdeauna timp pentru ei, mereu fericit să le simtă dragostea”, a scris Mihaela pe rețelele sociale.

„Bărbatul care m-a iubit nebunește timp de 13 ani..”

Pe un ton îndurerat, vedeta l-a descris astfel: „Bărbatul care m-a iubit nebunește timp de 13 ani, bărbatul extraordinar pe care l-am iubit mai presus de orice cuvânt, BĂRBATUL ADEVĂRAT pe care l-am respectat și cu care am avut cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Și asta e puțin spus.”

„A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult”

Mihaela a povestit că Felix și-a pierdut viața făcând ceea ce iubea cel mai mult, zburând, într-un loc unde se întorseseră pentru a treia oară. „A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc fericit unde venisem pentru a treia oară, cu mine ținându-l de mâini și strigându-i să LUPTE. Prima luptă pe care a pierdut-o… Sunt pierdută fără el. Suntem cu toții, cei care am fost binecuvântați să-l avem în viața noastră.”

Vedeta le-a mulțumit echipelor de intervenție, prietenilor și apropiaților care i-au fost alături, precum și companiei Red Bull și echipei The Flying Bulls pentru sprijinul oferit.

În încheiere, Mihaela i-a îndemnat pe toți să păstreze vie amintirea lui Felix Baumgartner:
„Continuați să-i spuneți povestea, mai ales copiilor voștri – într-o lume plină de Visători, învățați-i despre Visătorul care și-a împlinit toate visurile, muncind al naibii de mult pentru fiecare dintre ele.”