Scene șocante cu Babi Minune: A bătut și jefuit un tânăr, în plină stradă / Manelistul a fost reținut

Scene șocante cu Babi Minune: A bătut și jefuit un tânăr, în plină stradă / Manelistul a fost reținut
Sursa foto: Captură YouTube

Manelistul Babi Minune a fost reținut pentru 24 de ore după ce a tâlhărit și a bătut un tânăr, pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, foarte aproape de locuința lui, potrivit Antena3.ro.

Babi Minune, reținut, după ce a bătut și tâlhărit un bărbat

La data de 30 mai 2023, Secția 19 Poliție a fost sesizată, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în urmă cu o zi, în jurul orei 22.30, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 5, un bărbat l-ar fi deposedat, prin violență, de telefonul mobil.

În imaginile surprinse de camerele de luat vederi apare manelistul Babi Minune, care îi cere tânărului, în nenumărate rânduri, telefonul. Acesta refuză să i-l dea, moment în care manelistul i-l smulge agresiv din mână și îl lovește cu putere.

În acest moment, manelistul se află sub control judiciar și poliția continuă cercetările pentru tâlhărie calificată.

„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, arată un comunicat al Poliției Capitalei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`