Profesorul și preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Senat Adrian Streinu-Cercel susține că spitalele nu ar trebui să mai arate cum erau înainte de pandemie, că trebuie realizate noi circuite.
“Vom avea un interval de doi ani de ieşire din pandemie timp în care lucrurile să se aşeze. Ce înseamnă să se aşeze? Spitalele nu ar trebui să mai arate cum au arătat înainte de intrarea în pandemie şi ar trebui să ne învăţăm foarte bine lecţia din pandemie şi să ştim cum facem un redesign al acestui sistem indiferent că vorbim de sistemul ambulatoriu, indiferent că vorbim de sistemul spitalicesc şi indiferent că vorbim de ce se cheamă placa turnantă a sistemului de sănătate care este reprezentantă de medicul de familie”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, joi la videoconferinţa Sistemul sanitar, între pandemie şi criza economică. Unde este pacientul?, orgzanizată de Profit.ro.
“Trebuie să ne uităm la componenta de acces în obiectivul medical, pe unde se intră şi pe unde se iese. Asta înseamnă că trebuie făcute noi circuite care să fie cât se poate de bine gândite şi dacă vă aduceţi aminte înainte de 89 se spunea că orice instituţie publică are două intrări, una principală care este închisă şi cea din spate care este deschisă. Din păcate, şi acum este cam la fel.
E una principală, în faţă, pe unde intră eventual directorul sau cine o mai intra şi una prin spate pe unde intră toată lumea, claie peste grămadă. Această claie peste grămadă înseamnă suprapuneri de circuite din punct de de vedere epidemiologic şi noi ar trebui să ne uităm foarte atent la ele”, a explicat Adrian Streinu-Cercel.
Totodată, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor și fost ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, în cadrul conferinței, că va fi cam greu ca pacientul să fie în centrul sistemului medical atâta timp, cât se vorbeşte destul de greu şi pe la colţuri de asigurări complementare, costuri suplimentare şi coplată.
“Sistemul sanitar a încercat o reformă în 2010, se încerca o reformă a sistemului medical românesc în componenta vădită atunci a unei crize economice prin care trecea inclusiv ţara noastră. Cred că componenta medicală trebuie să fie adaptată necesităţilor, solicitărilor de asistenţă medicală din zona respectivă”.