Federaţia Sanitas solicită finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din Sănătate, precizând că aceștia sunt singurii bugetari din România care nu beneficiază de așa ceva, încă din anul 2018.
Federaţia Sanitas a explica de ce a solicitat finanţarea de la bugetul de stat pentru acest beneficiu.
„Pentru că în acest moment salariaţii din Sănătate sunt singurii bugetari care nu beneficiază de acest tip de finanţare pentru voucherele de vacanţă. Pentru toate celelalte categorii de angajaţi din sistemul public, autorităţile au găsit resurse financiare. Pentru sistemul public de sănătate, aceste resurse nu se găsesc din 2018! Atât timp cât finanţarea voucherelor de vacanţă este lăsată la latitudinea ordonatorului de credite, evident că cele mai multe spitale nu-şi permit să mai aloce bani pentru acestea, atâta timp cât îşi acoperă cu greu cheltuielile pentru funcţionarea de zi cu zi!”, a precizat Sanitas.
Sindicaliștii acuză Guvernul de discriminare, precizând că pentru celelalte categorii de bugetari au fost găsite resursele necesare:
|Voucherele de vacanţă au rolul de a susţine refacerea fizică şi psihică a angajaţilor care duc greul unui sistem care lucrează ”la foc continuu”, care a făcut faţă unei pandemii mondiale, care asigură starea de sănătate a populaţiei acestei ţări. Tocmai în acest sistem şi pe seama acestor angajaţi s-au gândit autorităţile să facă ”economii”?”, se arată în comunicat.
Conform datelor publicate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, salariile debutanţilor în sănătate sunt, în sistemul public, mai mici decât cele ale profesorilor debutanţi, iar salariul mediu al asistenţilor medicali este sub nivelul salariului mediu pe economie, adică sub 4.000 de lei net. În aceste condiții, lucrătorii din Sănătate vor declanșa pe 8 iunie un miting de protest în Piața Victoriei, urmat de un marș către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Palatul Parlamentului. Potrivit calendarului Federației „Solidaritatea Sanitară”, pasul următor este o grevă de avertisment pe 27 iunie, urmată de greva generală din 1 iulie.
Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este convins că acest lucru nu se va întâmpla. Acesta a explicat într-o intervenție pentru B1 TV că toate cele șapte revendicări ale sindicaliștilor din Sănătate au fost acceptate și urmează să fie implementate:
„Părerea mea este că nu se va ajunge la o grevă generală. Sunt șapte revendicări care au fost acceptate: angajările în Sănătate, contractul colectiv de muncă, voucherele de vacanță, aducerea salariilor celor care sunt în anexa 2 la Legea 153 a salarizării personal auxiliar pentru sistemul de sănătate la maximum și corelarea unor sporuri”.