Amendamentul propus de Cristian Bușoi (PNL) în Parlamentul European, adoptat: Crește bugetul pentru Cercetare în Sănătate, cu prioritate în eradicarea cancerului pediatric până în 2040

Amendamentul propus de Cristian Bușoi (PNL) în Parlamentul European, adoptat: Crește bugetul pentru Cercetare în Sănătate, cu prioritate în eradicarea cancerului pediatric până în 2040

Parlamentul European a adoptat creșterea bugetului pentru Cercetare în Sănătate, cu prioritate în eradicarea cancerului pediatric până în 2040.

Vicepreședintele PNL, europarlamentarul Cristian Bușoi, transmite că Parlamentul European a adoptat, miercuri, cele două propuneri legislative privind Programul de cercetare al UE 2021-2027 Orizont Europa.

“Sunt foarte onorat că, colegii mei au acceptat și au adoptat amendamentul meu ca o prima misiune și deci o prioritate absolută în Cercetare să fie “eradicarea cancerului pediatric până în 2040”, în contextual în care avem nevoie de soluții inovatoare în domeniul oncologiei pediatrice pentru viitoarele generații ale Europei”, scrie Bușoi pe Facebook.

În Europa, 6.000 de copii mor, din cauza cancerului, anul, iar, în România, numărul copiilor diagnosticați cu această boală este de cel puțin 500, în fiecare an.

“Orizont Europa va fi cel de-al 9 lea Program cadru pentru Cercetare și Inovare al Uniunii.
În calitate de responsabil al Comisiei de Sănătate și Mediu sunt bucuros că cele mai importante amendamente ENVI au fost adoptate. Acestea se referă la alinierea obiectivelor programului și la

Acordul de la Paris privind schimbările climatice și la contribuția de până la 35% din fondurile totale ale programului în sprijinirea obiectivelor climatice.

Cel mai important, prin creșterea bugetului total al programului la 120 mld euro, și bugetul pentru clusterul Sănătate va crește de la 7,7 mld euro, la 9,79 miliarde de euro”, adaugă Cristian Bușoi, președinte PNL București.

Ultima oră