Nicușor Dan a anunțat că a făcut o analiză amplă asupra candidaților propuși de Ministerul Jusției ca să ocupe funcțiile de conducere la nivelul principalelor parchete. Șeful statului a precizat că a ajuns la cu totul alte concluzii decât ceea ce se vechiculează pe rețelele sociale.
Președintele a dat răspuns unei întrebări referitoare la propunerile pentru șefia marilor parchete. Nicușor Dan a precizat că a făcut propria sa analiză pe acest subiect. El a spus că a dorit să aibă informațiile necesare despre numirile care urmează să fie făcute pentru a lua o decizie informată.
„Am făcut deja o analiză foarte amplă, pregătindu-mă pentru acest moment. Adică m-am văzut cu zeci de procurori pe o perioadă de zeci de ore, în care am încercat să înţeleg ce părere au unii despre alţii, cine sunt vârfurile manageriale în această profesie pentru ca în momentul în care procedura desfăşurată de Ministerul Justiţiei ajunge la mine să iau o decizie informată”, a afirmat președintele.
Concluziile la care a ajuns, a spus el, sunt în complet dezacord cu ceea ce se vehiculează pe rețelele sociale despre persoanele care au candidat sau au fost selectate pentru aceste posturi. El a spus că și-a bazat analiza pe discuțiile pe care le-a purtat cu mai mulți procurori, dorind să afle de la aceștia care sunt cele mai potrivite persoane pentru a ocupa pozițiile respective. Totodată, a precizat că nu dorește să se antepronunțe pe acest subiect.
„Şi faţă de această analiză amplă pe care am făcut-o şi, ca să o spun şi mai direct, această analiză amplă pe care am făcut-o diferă foarte mult de ce se speculează social-media, adică sunt complet în dezacord cu ce se spune pe reţele despre oamenii care, fie au participat la concurs, fie au fost selectaţi, dar nu vreau să mă antepronunţ în momentul acesta”, a mai spus Nicușor Dan.
Ministerul Justiției a emis, la începutul acestei săptămâni un comunicat de presă cu persoanele selectate să ocupe funcțiile de conducere în marile parchete. În urma analizei candidaturilo au fost selectați și propuși următorii procurori: