Avocata unei găști de interlopi ieșeni a fost săltată de DIICOT. Cum își „convingeau” rivalii să nu se plângă nici măcar pe facebook

Avocata unei găști de interlopi ieșeni a fost săltată de DIICOT. Cum își convingeau rivalii să nu se plângă nici măcar pe facebook
Sursa foto: Freepik/ rawpixel.com

Un avocat ieșean a fost reținut de procurori în cazul rețelei de șantaj în care DIICOT a făcut percheziții ieri.

Apărătorul legal Ioana Gherghe este acuzată de favorizarea făptuitorului, pentru că și-ar fi depășit atribuțiile profesionale: „Invocând calitatea de apărător ales al unei persoane, a participat la audierea acesteia, asigurându-se că nu relatează adevărul și comunicând ulterior conținutul declarației membrilor grupului infracțional organizat, ajutându-i pe aceștia să îngreuneze și împiedice cercetările desfășurate în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe comise de aceștia”, transmite DIICOT, citat de Ziarul de Iași.

Percheziții, droguri, bani și arme

Ieri, au fost efectuate 123 percheziții domiciliare, fiind descoperite și ridicate sume totalizând peste 500.000 de euro, o armă cu glonț deținută ilegal (cu încărcător și două cartușe), două arbalete, arme albe, 40 de kilograme de materiale pirotehnice și 8 punguțe de cocaină.

Procurorii au dispus reținerea a 28 inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de alți șapte; aceștia au făcut parte, în ultimii patru ani, dintr-un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj.

Bătăi între interlopi pe sălile de păcănele

Conform publicației citate, membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente cu cele administrare de aceștia dar și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului.

În acest scop, menționează procurorii, a fost creată o structură de forță folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora.

Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.

Cum „convingeau” concurența prin șantaj

Cu privire la infracțiunile de șantaj, din cercetări a rezultat că acestea au fost comise împotriva unui număr de 16 persoane pentru a le determina să închidă sălile de jocuri de noroc concurente, să renunțe la brandul deținut anterior de firma concurentă, să modifice fațada spațiilor destinate desfășurării activității, să renunțe la spațiile pe care le dețineau în chirie pentru funcționarea unor săli de jocuri de noroc sau la la poziția deținută la o societate concurentă și să încadreze în cadrul societății deținute de grup.

Dacă interlopii rivali comentau pe facebook, îi determinau să șteargă postările

De asemenea, faceau presiuni ca rivalii să plătească datoriile acumulate față de societățile deținute de grup, să renunțe la câștigurile realizate în urma plasării de pariuri sportive, să nu mai frecventeze niciodată sălile de jocuri de noroc administrate de grupul infracțional organizat, să restituie sume de bani despre care membrii grupului infracțional organizat apreciau că ar fi fost sustrase din incinta sălilor de jocuri de noroc, să remită contravaloarea reparației aparatelor de tip ”slot-machine” avariate și să șteargă postările de pe rețelele de socializare prin care denigrau activitatea sălilor de noroc administrate de grup.

Astfel, în cursul zilei de astăzi a fost sesizată Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă a 30 de inculpați (28 reținuți în cauză și 2 în executarea unor pedepse privative de libertate).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`