Calitatea de partid politic parlamentar trebuie îndeplinită la momentul completării birourilor electorale, a stabilit, sâmbătă, Biroul Central Electoral (BEC), potrivit Agerpres.
„În aplicarea prevederilor art 18. alin (3), art. 20 alin. (2) şi art. 22 alin. (3) din Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de partid politic parlamentar trebuie îndeplinită la momentul completării birourilor electorale judeţene, a birourilor electorale a biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare”, prevede decizia BEC adoptată sâmbătă.
Vineri, BEC a decis că prin sintagma „partide politice parlamentare care au propus candidaţi” se înţelege: „orice formaţiuni politice (partide politice parlamentare; organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora; alianţe politice şi alianţe electorale care au în componenţă cel puţin un partid politic parlamentar) care au propus candidaturi rămase definitive”.
Biroul Electoral Central a stabilit, sâmbătă, ordinea înscrierii în buletinului de vot a candidaților la alegerile pentru Președinția României din această toamnă. Primul tur de scrutin va avea loc în 10 noiembrie, în timp ce turul al doilea este programat pentru 24 în aceeași lună. (Detalii AICI)