Premierul Ilie Bolojan este încoțit din toate părțile. Social-democrații au ieșit la atac, supărați fiind de atitudinea șefului Guvernului, cu privire la situația cu care se confruntă România. Mai exact, este vorba despre retragerea unor soldați americani din Români, iar lipsa comunicării prim-ministrului, i-a determinat pe PSD-iști să nu mai rabde.
Pe lângă Sorin Grindeanu, și Mihai Fifor, deputat PSD, i-a trimis un mesaj premierului. Acesta a subliniat faptul că este deja cunoscut că prim-ministrul „s-a obișnuit să guverneze prin asumări de răspundere” și să „evite cea mai importantă instituție dintr-o democrație”.
Fostul ministru al Apărării i-a solicitat lui Bolojan să aibă deschidere la dialog și să înțeleagă că „Parlamentul exercită controlul asupra Guvernului”.
„Știm deja că premierul Ilie Bolojan nu dă prea mulți bani pe Parlamentul României, din păcate. S-a obișnuit să guverneze prin asumări de răspundere și prin evitarea celei mai importante instituții dintr-o democrație – cea care reprezintă voința poporului, exprimată prin vot. Dar de această dată, sper sincer că nu va fugi din nou de dialog și va onora solicitarea Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților de a se prezenta în fața Parlamentului. Lucrurile sunt cât se poate de simple, domnule prim-ministru: Parlamentul exercită controlul asupra Guvernului, conform Constituției României. Iar prezența dumneavoastră nu este opțională. Ar trebui să știți măcar atâta lucru… Și nu vă temeți – nu este o moțiune de cenzură. Este doar o cerință firească de transparență și responsabilitate”, a scris Fifor, vineri, pe Facebook.
De asemenea, Fifor a spus că toți cetățenii români își doresc să știe cum va acționa Guvernul României în vederea protejării securității României.
„România nu-și mai poate permite ambiguități. Trebuie să se poziționeze ferm – în cadrul NATO, în interiorul Uniunii Europene și, mai ales, în raport cu partenerul strategic american. Într-o perioadă în care echilibrele se schimbă, România trebuie să rămână un aliat predictibil, activ și respectat, nu un stat care află din presă despre decizii majore care o privesc direct. De aceea, domnule prim-ministru, este esențial să știm cum vede Guvernul României această nouă etapă și ce măsuri va lua pentru a menține România în centrul deciziilor strategice, nu la marginea lor”, a adăugat deputatul.
În finalul postării, social-democaratul a ținut să îl asigure pe Bolojan de faptul că nu va păți nimic dacă va merge în Parlament, pentru a lua parte la o discuție deschisă. Totuși, dacă „va evita din nou dialogul, atunci se va întâmpla ceva grav”.
„Parteneriatul strategic România-SUA trebuie consolidat, nu tratat ca un simplu exercițiu de protocol. Despre asta este vorba, domnule Bolojan. Despre transparență, responsabilitate și viziune strategică. Nu vi se întâmplă nimic dacă veniți în Parlament. Sunteți, la urma urmei, colegul nostru. Dar dacă evitați din nou dialogul, atunci da – se întâmplă ceva grav. Se rupe legătura de încredere dintre Guvern și cetățenii pe care pretindeți că îi reprezentați”, se mai arată în postarea fostului ministru al Apărării.