Ciprian Ciucu susține lansarea unui program pe scară largă pentru reducerea riscului seismic în Capitală, care să meargă în paralel cu un program de regenerare urbană în centrul orașului, prin care să fie pus în valoare patrimoniul construit al Bucureștiului.
„Sunt o grămadă de clădiri care prezintă risc seismic și nu știi cui aparțin. Arată jalnic, sunt pline de graffitti, crăpate … Astfel de locuri trebuie foarte atent inventariate, găsit proprietarul, după care poți veni cu programe pentru a fi recuperate”, a spus Ciprian Ciucu în fața unei clădiri abandonate din centrul Capitalei.
Ciucu a spus că proiectul de regenerare urbană a Capitalei trebuie să înceapă de pe Bulevardul Magheru și să includă treptat toată zona centrală (inclusiv partea rămasă nerenovată de pe Calea Victoriei), astfel încât centrul Bucureștiului să fie un spațiu viu, dinamic, modern și sigur. El atrage atenția că Bucureștiul „nu mai poate trăi la noroc”, fiindcă e capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa și propune crearea unui fond de siguranță seismică – exclusiv pentru Capitală – care să fie alimentat cu bani de la bugetul local, fonduri guvernamentale pentru consolidare, fonduri europene, precum și bani privați.
Edilul Sectorului 6 a menționat că primele două priorități pe care le va avea ca primar general al Capitalei sunt „Bucureștiul regenerat” și „Bucureștiul sigur”, care îmbină efortul de a pune orașul la punct din perspectiva urbanismului cu preocuparea pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
PNL Filiala București
Alegeri locale parțiale din 7 decembrie 2025
CMF 51250002
Notificare privind transparența la adresa www.b1tv.ro – Notificare privind transparenta materialelor publicitare politice