Președintele Nicușor Dan: „Relația de putere dintre marile orașe europene și statele europene este dezechilibrată”

Președintele Nicușor Dan: „Relația de putere dintre marile orașe europene și statele europene este dezechilibrată”
Sursa Foto: Facebook/ Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a făcut declarații, cu ocazia prezenței sale la deschiderea Timișoara Cities Summit, reuniune în cadrul căreia participanții – primari și oficiali europeni – vor discuta despre viitorul Uniunii Europene și rolul orașelor în extinderea ei.

Șeful statului a vorbit despre momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar și despre relația care există între marile orașe europene și statele europene.

Nicușor Dan: „România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană”

Președintele țării a declarat că, deși în urmă cu două decenii România nu era pregătită pentru a adera la Uniunea Europeană, faptul că a fost luată această decizie a fost un lucru corect, deoarece există progrese care, după 18 ani, se văd.

„Dacă vrem să fim foarte direcți, acum 20 de ani, când România a încheiat procesul de aderare, cred că România nu era pregătită pentru a intra în Uniunea Europeană, și cred că nici Bulgaria. Dar decizia de a intra a fost o decizie corectă pe care Uniunea Europeană a luat-o și vedem azi progresele pe care, după 18 ani de la aderare efectivă, România le-a făcut”, a spus șeful statului, conform agerpres.

Președintele României: „Poate că exigențele UE nu ar trebui să fie atât de mari”

Șeful statului a precizat, de asemenea, că poate ar fi cazul ca Uniunea Europeană să regândească exigențele pe care le are, deoarece este destul de dificil pentru țările candidate să „răzbească”, mai ales în contextul competiției geopolitice dintre Europa și alte modele.

„Deci poate că – tocmai pentru că există această competiție geopolitică între Europa și alte modele – poate că exigențele nu ar trebui să fie atât de înalte și poate că, după aderare, țări care, ca și România acum 20 de ani, n-ar fi suficient de pregătite vor putea să facă acele progrese. Întrebarea care se pune este de ce societăți din aceste țări nu pun suficientă presiune pe decidenții politici pentru ca acest proces să se întâmple mai repede. Și poate că răspunsul la această întrebare este în interiorul Uniunii înseși. Poate că noi nu suntem suficient de competitivi, poate că noi nu suntem suficient de flexibili economic, și poate că din cauza asta nu suntem, cum am spus, suficient de atractivi pentru țările astea, pentru ca societățile din țările lor să pună presiune pentru reformele care să le aducă în stadiul de a fi incluse în Uniune. Și asta este o temă la care trebuie fiecare dintre noi să reflectăm”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan:„ O să fiu printre cei care o să susțină în interiorul Consiliului European un rol mai mare în procesul de decizie al asociațiilor reprezentative ale orașelor”

„A doua chestiune – relația dintre marile orașe europene, relația de putere dintre marile orașe europene și statele europene, și aici, din nou, vreau să spun foarte direct că este o relație dezechilibrată. Pentru că marile orașe europene sunt cele care produc dezvoltarea de fapt, cele care aduc valoarea economică, și, în relația cu autoritățile naționale, acest fapt nu este recunoscut și resurse care ar face ca aceste orașe să se dezvolte și mai bine și să aducă mai multe prosperitate țării nu sunt alocate. Îmi aduc aminte de nenumăratele discuții pe care le-am avut în calitate de primar cu autoritățile naționale, îmi aduc aminte de rugămintea de a introduce câteva amărâte de tramvaie în PNRR. Faptul că eram primarul Bucureștiului pur și simplu nu a contat în momentul acela. Și e lăudabil ca marile orașe europene să creeze o rețea în care să încerce să-și impună la nivel european punctul de vedere. Eu o să fiu printre cei care o să susțină în interiorul Consiliului European un rol mai mare în procesul de decizie al asociațiilor reprezentative ale orașelor. Dar adevărul este că punctul lor de vedere nu se aude în momentul acesta”, a afirmat președintele României.