Președintele Klaus Iohannis va susține, miercuri seară, o conferință de presă, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială. Șeful statului va răspunde la întrebările jurnaliștilor începând cu ora 18.00.
Declarațiile președintelui au loc în contextul în care Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, într-o ședință în care au discutat despre măsurile privind gestionarea pandemiei de coronavirus.
Printre subiectele care ar putea fi abordate în conferința de presă se numără situația paturilor de terapie intensivă destinate pacienților cu COVID-19. Asta în condițiile în care, în ultimele două zile, România a bătut record după recod în privința numărului de persoane infectate cu coronavirus care sunt internate la terapie intensivă. Dacă marți Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că 1.204 pacienți se află în secțiile de ATI, conform raportării de miercuri a autorităților, numărul acestor a ajuns la 1.205, cel mai mare de la debutul pandemiei și până în prezent.
”Numărul de decese e în continuare prea mare, presiunea pe secțiile ATI se menține la cote ridicate. De aceea am hotărât să mărim capacitatea (…) Din martie și până acum dublat numărul de paturi de la ATI, însă se vede că nu este suficient. Vom continua în acest ritm”, spunea președintele Klaus Iohannis, la finalul săptămânii trecute, în timpul unei vizite la Institutul Clinic Fundeni.
De altfel, despre acest subiect a vorbit Klaus Iohannis și la începutul acestei săptămâni.
„La momentul în care vaccinurile vor ieși din producție, va trebui să ne asigurăm că suntem pregătiți să le putem distribui tuturor, în mod echitabil. (…) De eficiența acestei campanii depinde în mare măsură stoparea pandemiei și, implicit, protejarea vieții românilor. Avem de-a face cu o adevărată problemă de securitate națională, pe care o abordăm cu maximă responsabilitate, pentru a garanta siguranța cetățeanului. (…) Au fost stabilite toate mecanismele de aprovizionare, stocare și implicare a resurselor umane de la diferite niveluri, precum și planul de acțiune, cu etape clare. Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pe care o voi convoca în perioada imediat următoare”, a mai spus Klaus Iohannis.
În același timp, Klaus Iohannis ar putea vorbi despre apropiatele alegeri parlamentare și de desfășurarea procesului de votare în contextul pandemiei de coronavirus. De altfel, șeful statului i-a îndemnat de fiecare dată pe români să meargă cu încredere la vot și să respecte normele de protecție sanitară instituite de autorități.