Crin Antonescu: Proiectul de revizuire a Constituţiei va ajunge miercuri la Consiliul Legislativ

Crin Antonescu: Proiectul de revizuire a Constituţiei va ajunge miercuri la Consiliul Legislativ

Preşedintele Senatului Crin Antonescu a precizat că proiectul legislativ de revizuire a Constituţiei va fi înaintat miercuri Consiliului Legislativ, după ce în cursul zilei de marţi va fi distribuit grupurilor parlamentare.

„Sunt nişte proceduri de parcurs pe care le-am stabilit acum în şedinţa Birourilor permanente reunite. Textul, proiectul legislativ de revizuire, va trece azi pe la grupurile parlamentare şi probabil în cursul zilei de mâine va fi înaintat Consiliului Legislativ”, a spus Antonescu.

Şeful Comisiei de revizuire a mai declarat că, potrivit legii, Consiliul Legislativ are un termen de 5 zile pentru a se pronunţa asupra proiectului de revizuire, după care acesta va merge la Curtea Constituţională.

Crin Antonescu a mai declarat că pe 4 şi 5 iulie se va purta o discuţie şi cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, care vor veni la Bucureşti pe tema revizuirii Constituţiei, scrie Mediafax.

„Noi avem angajată o cunsultare cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia cărora deja le-am trimis textul şi, dacă a rămas în vigoare – voi verifica, nu mai ştiu – era programat ca pe data de 4 şi 5 iulie reprezentanţi ai Comisiei să vină aici pentru a avea o primă discuţie pe proiectul aşa cum a ieşit din Comisia de revizuire”, a mai spus Antonescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`