Cum sunt avansați judecătorii cu vulnerabilități și excluși din magistratură cei care reclamă „corupția din sistemul judiciar” / Stelian Ion (USR) denunță „baronizarea justiției” și faptul că unii „și-au scris o lege pentru ei înșiși” (VIDEO)

Cum sunt avansați judecătorii cu vulnerabilități și excluși din magistratură cei care reclamă „corupția din sistemul judiciar” / Stelian Ion (USR) denunță „baronizarea justiției” și faptul că unii „și-au scris o lege pentru ei înșiși” (VIDEO)

Recenta declarație a ministrului Justiției, Cătălin Predoiu (PNL), despre achitarea lui Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hosu, deși judecata încă se află în apel, readuce în atenția publică modul în care ajung în funcții diverși judecători.

De exemplu, Sabina Adomniței, una dintre cele două judecătoare care au acum acest dosar pe masă, a avansat spectaculos pe ruta Judecătoria Iași-Tribunalul București-Curtea de Apel București-șefă secție penală Curtea de Apel București, toate aceste decizii depinzând de voința Liei Savonea, magistrat anti-reformă cu mare influență în sistemul de justiție, scrie G4Media.

Sabina Adomniței este nimeni alta decât soția lui Cristian Adomniței, fost ministru PNL condamnat în primă instanță, de Tribunalul Iași, la 3 ani și 2 luni cu executare pentru abuz în serviciu. Apelul este judecat la Curtea de Apel Galați. Pe 19 ianuarie, secția de de judecători din CSM a numit-o pe Sabina Adomniței, soția acestuia, drept șefă a secției penale de la Curtea de Apel București.

Amintim că, în februarie 2020, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcția de procuror-șef DIICOT a Giorgianei Hosu, la propunerea lui Predoiu, care era și atunci ministrul Justiției. Predoiu a propus-o pe Hosu, deși secția de procurori a CSM dăduse un aviz negativ. Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT în septembrie 2020, după ce soțul ei, polițistului Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul București la 3 ani de închisoare cu suspendare. La nouă luni după demisie, Giorgiana Hosu s-a pensionat. Apelul lui Dan Hosu a ajuns pe rolul Curții de Apel București, iar următorul termen de judecată e pe 7 februarie.

Zilele trecute, într-un interviu la Europa FM, ministrul Predoiu a spus că Dan Hosu a fost achitat și soția sa a demisionat practic degeaba. Asta deși verdictul final al instanței încă nu a fost pronunțat. Ministrul PNL al Justiției a revenit apoi cu o serie de scuze, dar mai mult s-a încurcat.

Despre modul în care sunt avansați sau, dimpotrivă, excluși din magistratură judecătorii, în funcție de cât de obedienți sau incomozi sunt, a vorbit și deputatul Stelian Ion (USR), fost ministru al Justiției, într-o intervenție în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.

Cum sunt avansați sau excluși din magistratură judecătorii

Sabina Adomniței a avut parte de „un traseu profesional accelerat artificial. Ca simplu privitor, fără legătură cu sistemul judicar, dacă vezi un asemenea tablou, bineînțeles că ți se nasc semne de întrebare serioase și ai ”suspiciuni rezonabile”. Aceste întâmplări, adunându-se atât de mult la un moment dat, ele nu mai par coincidențe.

Știm că dl Predoiu a bătut palma cu dna Savonea pe ce înseamnă Legile Justiției pe această formulă de feudalizare sau baronizare a justiției din România, a pune puterea în mâna câtorva oameni printre care și cei care au creionat aceste legi. Adică și-au scris o lege pentru ei înșiși.

Dincolo de cum au scris legile, normele de aplicare, regulamentele interioare, pare o bună colaborare și în plan organziatoric și administrativ. Adică da, sunt aduși oameni, sunt excluși oameni din magistratură pe motiv de incomoditate, să spun așa.

Uitați-vă la cazul dlui Danileț, e deja foarte cunoscut. Doamnele judecătoare de la Curtea de Apel – Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu – care au judecat cazuri importante și aveau dosare importante”, a declarat Stelian Ion, pentru B1 TV.

Judecătoarele care au denunțat „corupția din sistemul judiciar”, excluse din magistratură

Potrivit G4Media, cele două judecătoare l-au condamnat pe fostul preşedinte al CNAS, medicul Lucian Duță, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită. Judecătoarea Panioglu a făcut parte și din completul care l-a condamnat pe Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, la 11 ani și 8 luni de închisoare. Ea l-a condamnat și pe omul de afaceri Nelu Iordache la 11 ani și 9 luni de detenție.

La momentul excluderii din magistratură, ele aveau în judecare mai multe dosare grele. Panioglu judeca dosarul ”Fraudă la BRD” în care sunt inculpați frații Creștin, oameni de afaceri cu greutate, acționari ai Scandia Sibiu. Iar Guluțanu avea în lucru dosarul privind confiscarea de la magnatul Puiu Popoviciu a terenului de 224 de hectare din Băneasa, pe care sunt construite IKEA, Mall Băneasa și Ambasada SUA. De asemenea, Guluțanu judeca și dosarul CNAS privind fraudele de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Potrivit Europa Liberă, ambele judecătoare au denunțat „corupția din sistemul judiciar”.

„Timp de peste 25 de ani de magistratură, judecător Daniela Panioglu, și de aproximativ 15 ani judecătorul Alina-Nadia Guluțanu ne-am aflat, în mod direct, în fața unor situații de corupție din interiorul sistemului judiciar, precum presiunile conducerii pentru a obține o anumită soluție, iar, în cazul refuzului, să faci loc altuia să o pronunțe. Însă, niciodată nu s-a ajuns la o asemenea răzbunare, care face dovada unui fenomen de corupție de mari dimensiuni și structurată în interiorul sistemului judiciar”, au susținut Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu.

Dosarele membrilor de familie, un atu ca să avansezi în sistemul judiciar

Revenind la cazurile Adomniței și Hosu, fostul ministru Stelian Ion a mai susținut că pare că ești avantajat pentru avansarea în funcții dacă rudele tale sunt vizate în diverse dosare: „Chestiile astea parcă atârnă pozitiv, parcă sunt elemente care le conferă mai multe șanse pentru a fi numite în astfel de poziții. Pot bănui că sunt persoane vulnerabile care, având nevoie de sprijin, vor oferi la rândul lor sprijin pentru a-și rezolva problemele. Astfel de promovări scad din prestigiul și așa redus al justiției române”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:08 - Președintele CNCD, despre scandările xenofobe de la meciul Sepsi – FCU Craiova: „Stadioanele nu sunt un loc în care să permitem astfel de comportamente de incitare la ură și discriminare” (VIDEO)
23:36 - Șercan, despre Ciucă, Bode și restul plagiatorilor: Ei încearcă să-și poleiască incompetența cu titluri academice obținute prin fraudă, apoi sunt dispuși să demoleze principii și instituții pentru a șterge orice responsabilitate (VIDEO)
22:42 - Ramona Bruynseels s-a înscris în AUR. Ea a candidat în 2019 la președinție din partea formațiunii lui Dan Voiculescu și a spus în campanie că România și Rusia sunt „împreună parte a NATO”
22:18 - DSU a lansat versiunea actualizată a aplicaţiei destinate protecției civile. Raed Arafat: Oamenii să o studieze nu în timpul dezastrului, ci înainte, să vadă cum pot beneficia de ea cât mai mult posibil (VIDEO)
21:33 - Raed Arafat: Lumea a fost avertizată privind codurile de ninsori. Călătoriile trebuiau limitate / E greu de intervenit când e viscol deoarece „tu scoți zăpada și vântul o adune înapoi” (VIDEO)
21:08 - Bărbat arestat după ce a şantajat o femeie cu publicarea de imagini compromiţătoare. Câți bani i-a dat victima
20:47 - Patronul clubului Sepsi: Suporterii Craiovei au scandat numai lozinci rasiste și xenofobe, inclusiv împotriva lui Adrian Mititelu. Au venit pentru scandal
20:15 - Alegeri în Austria Inferioară: Partidul lui Nehammer a luat 39,9%. Formațiunea extremistă FPO se situează pe locul al doilea
19:38 - Întâlnire a liberalilor la Vila Lac, în contextul tensiunilor cu PSD. Nicolae Ciucă le-ar fi spus PNL-iștilor că „rotația se va face ca în protocol” și că „Guvernul a fost performant”
19:00 - Meci de coșmar pentru Ciprian Tătărușanu. Nota primită de român după ce a încasat 5 goluri de la Sassuolo