Ministrul Economiei, Radu Miruţă, susține că mulți directori ai companiilor de stat, din subordine, au încercat să-și securizeze posturile și indemnizațiile introducând o serie de prevederi favorabile prin contractele de management.
Radu Miruță a vorbit, într-un interviu în emisiunea Special B1, cu Nadia Ciurlin, despre directorii companiilor din subordinea Ministerului Economiei. El a spus că va analiza activitatea acestora, iar acolo unde va fi cazul, va pune noi criterii de performanță pentru ca aceștia să-și justifice salariile. Ministrul a afirmat că, la sosirea în minister a constatat că mulți directori au încercat să-și securizeze posturile și veniturile.
„Unii (directori – n.r.) şi-au betonat contractele pe Ordonanţa 109, au mimat o selecţie, au făcut un contract cu indicator de performanţă extraordinar de jos. Și dacă te trezeşti dimineaţa şi te uiţi pe geam, e suficient, că ai îndeplinit indicatorul de performanţă. Deci unii au un caracter contractual care foarte greu sau mai lent poate fi schimbat. Mă voi ocupa şi de aceia”, a declarat Radu Miruță.
Ministrul Economiei a arătat că există și o a doua categorie de manageri de companii ale căror contracte nu sunt finalizate. În aceste situații, modificarea contractelor și a indemnizațiilor se va putea face foarte ușor, fiind la îndemâna ministrului.
Există o a doua categorie unde contractele nu sunt încă finalizate. Multe dintre ele, dacă ne uităm aşa printre date, s-au terminat cu câteva zile înainte să ajung la minister. Întâmplător s-au finalizat, s-au parafat. Pentru cele temporare, acolo este la latitudinea ministerului să normalizeze şi o voi face în câteva zile. Am o analiză a acestor date. Deci o parte dintre sinecurile de care ați auzit vor fi rezolvate din decizia direct a ministerului pe care îl coordonez”, a declarat ministrul Radu Miruţă la B1TV.
În ce privește cazurile directorilor care au crezut că securizându-și contractele vor reuși să-și mențină veniturile, ministrul a spus că în cazul acestora lucrurile se vor rezolva ceva mai greu.
„Partea cealaltă unde ei au crezut că se culcă pe o ureche și își rezolvă problemele cu niște contracte greu modificabile, am ac de cojocul acelor oameni, însă durează câteva luni, pentru că eu ca ministru, prin intermediul AGA, pot să propun schimbarea indicatorilor de performanţă. Voi face asta la modul real, nu să te uiţi în oglindă şi să spui că l-ai îndeplinit. Va urma o evaluare a celor care îndeplinesc acei indicatori de performanţă și m-aş bucura să găsesc mulţi oameni care îndeplinesc indicatorii de performanţă pe care îi voi pune şi aceia vor rămâne cu valori pe măsura performanței. Însă, bănuiala mea, uitându-mă la traseul organizării acelor concursuri, este că mulţi nu vor îndeplini indicatorii de performanţă și abia la cea de-a doua etapă voi avea posibilitatea legală să cobor aceste indemnizații”, a mai spus ministrul Economiei, Radu Miruţă.
Oficialul guvernamental a mai arătat că sunt mai mulți parametri care trebuie analizați când se face evaluarea managerilor de companii. El a dat ca exemplu indicatori de performanță, cifrele de afaceri, executarea bugetară, investițiile. Așa se va asigura că funcțiile nu vor funcționa doar ca sinecuri.
„S-au făcut nişte criterii care să fie îndeplinite orice s-ar întâmpla pentru ca ei să poată să-şi ia aceste sume de bani. Nu şi le vor lua, nu cu mine acolo. Îmi doresc să găsesc oameni care să îndeplinească aceste criterii. Ce voi face după ce se va curăţa bucata asta de sinecuri din aceste companii?
Voi fi garantul oamenilor buni din piaţă care să prindă curajul să se înscrie la aceste selecţii pe bune. Şi voi fi garantul că aceste selecţii se vor face cu adevărat serios. Pentru că asta a lipsit până acum. Sunt mulţi oameni buni, mulţi profesionişti. Dar nu se duc să se înscrie acolo, că ştiu că nu-i pentru ei”, a adăugat ministrul Radu Miruţă.