În situaţia în care președintele Klaus Iohannis va refuza chiar și unul dintre cei trei miniștri propuși, remanierea Guvernului se va face în Parlament, prin înființarea unui nou minister, a declarat senatorul PSD, Șerban Nicolae, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, citată de stiripesurse.
Propunerile PSD-ALDE sunt Eugen Nicolicea la Ministerul Justiției, Oana Florea la Fonduri Europene și Ţiţ Brăiloiu la Românii de Pretutindeni.
Decizia cu privire la remaniere a fost luată luni seara, la o ședință a coaliției la care a luat parte şi Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă şi Calin Popescu Tariceanu.
”A fost ședință de coaliției, am evaluat ipotezele care pot apărea de mâine. Cel mai probabil vom ajunge la remanierea aprobată de Parlament”, a declarat Șerban Nicolae.
„Sunt două tipuri de remanieri: una simplă, post pe post, una care implică modificarea culorii politice a Guvernului, aprobată de Parlament, iar apoi președintele numește membrii Guvernului”, a adăugat senatorul PSD.
„Din ce am stabilit, premierul va discuta mâine cu președintele, să vedem dacă ne dă un răspuns. Am luat în calcul ipoteza că el să spună: >. Miercuri vom da un vot în Parlament care să implice modificarea structurii Guvernului. S-ar putea să îi accepte pe unul din cei 3 sau pe 2. Dacă nu îi acceptă pe toți 3, și dacă acceptă doar unul sau doar doi, vom merge cu mai mulți candidați. Vom extinde echipa guvernamentală cu încă un post. Vom merge și cu cel pe care îl refuză, cel al Justiției, dar și cu încă un post pe care îl vom înființa”, a mai spus Şerban Nicolae.