Dan Barna, precizări în ”scandalul DLAF”: Am primit din media bucăți din nota de constatare, dar nicio informație oficială de la DLAF. Mi se reproșează că 3 formulare nu au fost completate față în față

Dan Barna, precizări în ”scandalul DLAF”: Am primit din media bucăți din nota de constatare, dar nicio informație oficială de la DLAF. Mi se reproșează că 3 formulare nu au fost completate față în față

Vicepremierul Dan Barna, colider USR-PLUS, a declarat, miercuri, că DLAF nu i-a transmis nici acum nota de constatare în ceea ce privește verificările în cazul unor proiecte cu bani europeni în care a fost implicat înainte de 2016. Acesta a susținut că a primit din media niște bucăți din nota de control care îl vizează, iar ce i se reproșează, conform acestor fragmente, este că trei formulare de recrutare, din câteva zeci, nu au fost completate față în față.

Barna a admis că s-a întâmplat acest lucru, dar a ținut să precizeze că „activitatea de recrutare comportă mult mai multe elemente, care au fost respectate” și că cerința a și fost eliminată de finanțator mai apoi.

„Cred că e cel puțin incorect să trebuaiscă să aflu din presă aceaste elemente și să nu primesc, cum am cerut, nota de constatare de la DLAF”, a punctat coliderul USR-PLUS.

Întrebat cum se face că nu a primit informațiile oficiale de la DLAF în condițiile în care DLAF e fix în Guvern, în subordinea premierului, Barna a răspuns: „Nu e foarte caraghios? Asta mă întreb și eu…”

Întrebat dacă a fost chemat la DNA sau dacă a fost înştiinţat, Barna a afirmat: „Nu a existat niciun fel de solicitare sau invitare din partea DNA în ceea ce mă priveşte”.

Dan Barna, despre informațiile primite neoficial în legătură cu verificările efectuate de DLAF

„După articolul apărut ieri, am solicitat de la DLAF să-mi fie trimisă nota de control cu concluziile despre proiectele mele. Ieri, în a doua parte a zilei, am primit un mesaj în care mi se spunea ironic că voi primi răspuns în terenul prevăzut de lege. Ieri seară, am primit din media bucăți din nota de control care se referă la mine. Am convocat conferința să fie totul transparent.

În proiectele de economie socială era necesară înregistrarea fiecărui beneficiar, înregistrarea de grup țintă și completarea unui formular. Mi se reproșează că trei dintre formulare – sunt zeci de formulare în proiect – pentru trei competarea nu s-a făcut față în față, așa și e, ci au fost completate după finalizarea procesului de recrutare, a fost apoi transmis la noi la sediu, unde le-am semnat și eu.

Confuzia gravă din acest material e că se încearcă grav eronat asimilarea activității de recurtare a unor beneficiari cu completarea formală a formularului prin care ei confirmă că se înscriu în proeict și indeplinesc condițiile. Activitatea de recrutare comportă mult mai multe elemente care au fost respectate.

Trei formulare care făceau parte din procesul ca cele trei persoane să fie angajate au fost competate în același timp sau după încheierea contractului de muncă, ceea ce era firesc, și că nu am semnat față în față aceaste formulare, cerință care a și fost eliminată de finanțator mai departe, că atunci când vorbești de proiecte naționale cu acoperire regională, e imposibil faptic ca un expert recrutor să meargă în toată țara să semneze cu persoana respectivă, că ce se verifică de fapt e respectarea condițiilor și contractul de muncă”, a explicat Dan Barna.

Acesta a precizat că nu știe dacă face parte din rândul celor patru persoane vizate de DLAF și a insistat că nu a primit nici acum informarea oficială de la Direcție. Barna a mai spus că nici acum nu știe dacă nota de constatare a DLAF a ajuns la DNA sau urmează să fie trimisă, căci articolul NewsWeek de ieri, care a făcut dezvăluirea, „nu a fost foarte clar”.

Întrebat dacă va demisiona din funcția de vicepremier în cazul în care se va începe urmărirea penală în cazul său, Dan Barna a răspuns: „Sunt coordonatorul campaniei naționale ”Fără penali”. Nu trebuie să aveți nicio îndoială că în situația în care vorbim de urmărirea penală demarată împotriva mea nu voi ezita să fac ceea ce e firesc de făcut”.

Dan Barna a punctat că în afară de a trimite solicitarea firească la DLAF pentru a afla dacă și în ce mod este vizat, nu a făcut altceva tocmai pentru a nu exista speculații și a fi acuzat că intervine în activitatea unei instituții.

Ultima oră
23:00 - Ludovic Orban: La ora actuală se lucrează la o îmbunătățire a legislației în domeniu informațiilor
22:39 - Polonia, sancționată cu cea mai mare amendă zilnică din istoria UE pentru că nu a oprit exploatarea la mina Turow
22:28 - Nelu Tătaru spune că statele cu o rată mare de vaccinare se tem că românii și bulgarii ar putea întreține pandemia
22:12 - Raluca Turcan: Am făcut astăzi un pas important pentru a ne asigura că drepturile românilor din străinătate sunt recunoscute și respectate
22:10 - Intelectualii liberali îl susțin pe Ludovic Orban: „Alternativa este un PNL care ar rămâne liberal doar cu numele, devenind în fapt un partid cu tendințe dictatoriale și clientelare”
21:53 - Noi măsuri, aplicate în 12 localități din Ilfov, după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori
21:43 - Șefa Comisiei Europene, reacție fermă la pactul pe apărare dintre SUA, Marea Britanie și Australia. Ursula von der Leyen: Franța, tratată inacceptabil. UE așteaptă clarificări
21:28 - Șerban Bubenek, despre soluții privind paturile ATI pentru COVID-19 la București: Vor fi operaționalizate unitățile mobile (VIDEO)
21:13 - Sorin Cîmpeanu: Vom debloca în scurt timp formularele prin care părinții își pot exprima intenția de vaccinare a elevilor. Nu îi vom dezavantaja în niciun fel pe cei care nu doresc sau pe indeciși (VIDEO)
20:51 - Ciprian Pandea (PNL Călărași), despre șeful interimar al Gărzii de Mediu: Alexandru Lucian Vasile era adjunctul lui Octavian Berceanu, cu care a colaborat foarte bine, și este un om cu studii în domeniu