Deputatul PNL Dan Vîlceanu a explicat, în direct pe B1TV, că proiectul de lege depus în Parlament, despre care se spunea că ar transforma sâmbăta în zi lucrătoare, se referă exclusiv la orele suplimentare, care sunt opționale, și nicidecum obligatorii.
„În primul rând, aș vrea ca toți cei care își spun un punct de vedere pe acest proiect să-l citească. Acest proiect se referă strict la orele suplimentare. Așa cum știți, orele suplimentare sunt o opțiune a salariatului. Dacă dorește să lucreze suplimentar sau nu, și nu reprezintă nimic obligatoriu. Este strict o opțiune, ca dumneavoastră, de exemplu, să puteți lucra și sâmbătă dacă doriți și să fiți plătit pentru orele acelea, nu să vi se dea o zi liberă. Pentru că, în prezent, angajatorul este obligat să vă dea o zi liberă dacă lucrați sâmbăta, având în vedere că trebuie să respecte acea specificație din Codul Muncii.
(…) Deci reiau, nu obligă la nimic acest proiect de lege. Se referă strict la orele suplimentare, care sunt o opțiune, pe care o negociază angajatorul și angajatul. Știți foarte bine că orele suplimentare au caracter ocazional. Nu sunt un lucru normal. Sunt momente în care o companie are nevoie să lucreze cu salariații ore suplimentare.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.