Deputatul PNL Daniel Constantin a vorbit despre discuțiile din coaliție cu privire la data alegerilor prezidențiale, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și s-a arătat de părere că lucrul cel mai greșit „ar fi să intrăm într-o spirală a declarațiilor și să punem în pericol și guvernarea”.
Întrebat despre declarațiile lui Marcel Ciolacu și ale altor oficiali din coaliție, Daniel Constantin a spus: „Acum cred că cel mai greșit lucru ar fi să intrăm într-o spirală a declarațiilor și să punem în pericol și guvernarea, după ce trei ani de zile am spus că e foarte important să guvernăm cu Partidul Social Democrat, și ei cu Partidul Național Liberal, pentru stabilitatea țării. Cred că nu am fi serioși. De aceea, cred că trebuie precauție. Nu e o referire la declarațiile domnului Ciolacu, eu mă refer la colegii mei, la mine. Cred că trebuie precauție și toate lucrurile acestea trebuie discutate în interior”.
„Cât despre onoarea domnului Ciucă, mă gândesc că la dânsul s-a referit, eu cred că a făcut proba acestei calități pe care o are atunci când, în urmă cu un an și jumătate, a făcut un gest nemaiîntâlnit din 1989 până în prezent, și-a dat demisia din funcția de prim-ministru ca să îi lase locul domnului Ciolacu, în conformitate cu înțelegerea pe care au avut-o. Ca atare, cred că și-a probat onoarea”, a continuat liberalul.
„Acum cred că e important să ajungem la o înțelegere cât mai repede, deși se spunea zilele trecute că românii sunt foarte atenți la ce se întâmplă mai degrabă la Campionatul European de Fotbal, dar cred că trebuie să dăm dovadă de maturitate și să ajungem cât mai repede la o decizie. Argumentele le știți (…), poate cel mai important este acela care ține de faptul că, într-adevăr, a fost o discuție cu această dată de 15 septembrie, dar ea se referea la o situație în care candidatul va fi unul comun. După alegerile din 9 iunie, cele două partide s-au întâlnit, au hotărât să fie candidați separați. Ca atare, oarecum și decizia aceea se subînțelegea că pică”, a mai spus Daniel Constantin.