Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat joi, în cadrul unei conferințe organizate la Palatul Victoria, că sistemul de învățământ traversează un moment esențial, în care este nevoie de toți profesioniștii implicați. În acest context, oficialul a dat asigurări că nu se vor face disponibilizări și că veniturile angajaților din domeniul educației nu vor suferi reduceri.
„Pe termen scurt eu am spus foarte clar că mă aștept că în educație și cercetare nu avem de disponibilizat oameni. Noi trebuie să angajăm, în viitor trebuie să angajăm oameni. Și doi, nu modificăm salarii”, a afirmat ministrul Educației.
În contextul aspectelor bugetare, Daniel David a anunțat și reconfigurarea sistemului de burse, pentru a asigura o distribuție mai justă: „Am ajuns la un moment dat să dăm bursa de merit cu nota 5. Pentru bursele de merit, va fi maxim 15% din clasă, cu nota minimă 9”. În același timp, ministrul a anunțat că bursele sociale vor ajunge acolo unde este într-adevăr nevoie de ele, afirmând că nu-și dorește ca elevii să învețe pentru bani, ci să vadă școala drept „o cale spre succesul social”. Pe de altă parte, premiile pentru elevii olimpici „vor crește ușor”, conform lui Daniel David.
O altă modificare anunțată de ministrul Educației este majorarea temporară a normei didactice cu două ore pe săptămână. Ministrul a subliniat că acest lucru nu afectează programul elevilor, ci se traduce prin mai mult timp petrecut de profesori cu elevii, ceea ce e un beneficiu pentru relația profesor-elev.