Diana Șoșoacă, show în aeroport, după ce s-a întors de la Moscova: „Acolo este o curățenie de lingi pe jos. Duceți-vă, nu vă omoară nimeni” / Un consilier al lui Nicușor Dan a numit-o instrumentul Rusiei (VIDEO)

Diana Șoșoacă, show în aeroport, după ce s-a întors de la Moscova: Acolo este o curățenie de lingi pe jos. Duceți-vă, nu vă omoară nimeni / Un consilier al lui Nicușor Dan a numit-o instrumentul Rusiei (VIDEO)
Sursa foto: Captura video Facebook / @Diana Iovanovici-Șoșoacă

Diana Șoșoacă, vizită la Moscova. La întoarcere, europarlamentara a făcut show în Aeroportul Otopeni, după ce s-a întors de acolo. Și nu a revenit așa oricum, ci cu un “bagaj” de laude la adresa Moscovei.

Diana Șoșoacă, vizită la Moscova. Ce a văzut acolo

Mai mult, Șoșoacă le-a transmis românilor să meargă și ei acolo pentru a vedea “una dintre cele mai tehnologizate capitale din lume”. De asemenea, a zis ca așa cum e acolo, ea nu a mai văzut până acum: “o curățenie de lingi pe jos” și “atâta grijă pentru sănătatea oamenilor”.

„Uite că n-am cerut nici azil politic și uite că m-am întors acasă. Moscova este una dintre cele mai tehnologizate capitale din lume.

Este o curățenie de lingi pe jos. Este ordine, disciplină. Cel mai frumos parc de distracții pe care l-am văzut, unul din cele mai mari din lume 330.000 de metri pătrați. Acolo i-am făcut fetiței mele ziua. 

Dacă vreți să vedeți cine are dreptate – eu sau narativul UE – urcați-vă frumos în avion și duceți-vă la Moscova. Nu vă omoară nimeni.

Viză vă luați online, vi se dă în patru zile. Drum bun! Vă puteți duce acolo. N-am văzut în viața mea cartiere mai aranjate, mai cochete, mai aristocrate ca în Moscova.

N-am văzut în viața mea atâta grijă pentru sănătatea oamenilor. Toate tratamentele sunt gratuite pentru cetățenii ruși”, a spus Șoșoacă, la revenirea în România, într-un clip publicat pe pagina ei de Facebook.

Diana Șoșoacă, agentul Rusiei? Ce a spus Eugen Tomac despre lidera S.OS. România

Consilierul președintelui României, Eugen Tomac, a comentat la Antena 3 CNN laudele aduse de Diana Șoșoacă la adresa Moscovei.

Tomac a subliniat că acum avem dovada că Diana Șoșoacă  e agentul Rusiei.

„Cred că este o dovadă în plus că Rusia duce un război hibrid, agresiv împotriva Europei, folosind toate instrumentele pe care le are la dispoziție, inclusiv actori politici, așa cum este cazul doamnei Șoșoacă, care s-a transformat într-o trambulină a Federației Ruse.

Dacă până acum încerca să mimeze că nu are nicio legătură cu Moscova, iată acum dovada supremă că, de fapt, doamna Șoșoacă este un instrument pe care Federația Rusă îl folosește pentru a destabiliza și a promova o serie de narative antinaționale (…) 

Nu o să intru în detalii, este treaba instituțiilor statului, pentru că domnia sa are mai multă cercetări pe rol în momentul de față.

Cert este că avem o dovadă cât se poate de clară că doamna Șoșoacă este un instrument pe care Federația Rusă îl folosește împotriva României, împotriva Uniunii Europene.

Această vizită este o confirmare clară că doamna Șoșoacă își ia temele de la Moscova, că este un agent propagandist al Federației Ruse în Europa și evident că acest lucru este inacceptabil din toate punctele de vedere, în condițiile în care știm foarte bine că la est de România, în Republica Moldova, de peste 30 de ani, Federația Rusă menține ilegal trupe în regiunea transnistreană, acolo unde românii sunt supuși unui proces de deznaționalizare greu de imaginat de către oricine

Nu îmi imaginez că Șoșoacă s-a dus acolo să protesteze față de Kremlin cu privire la tratamentul inacceptabil”, a declarat Tomac.

Ultima oră
20:10 - Rezervor de gaz, îngropat ilegal pe plajele din Năvodari. Buzoianu: „O iresponsabilitate uriașă care a reprezentat un risc pentru mii de români” (FOTO)
19:51 - Cum își pot recupera românii banii pe vacanțele în Egipt și care sunt riscurile reale de securitate
19:40 - Ciolacu îl avertizează pe Bolojan că o să ajungă „la groapa de gunoi a istoriei”: „Este inadmisibil ca Guvernul să ne ia banii!” (FOTO)
19:13 - Irinel Columbeanu nu mai locuiește singur la azil: „Se înstrăinase, nu prea ieșea. Acum e mai vioi”. Cine i-a devenit coleg de cameră
19:02 - Serviciile de informații din Olanda avertizează: Hackerii ruși au obținut acces la informații sensibile prin Signal și WhatsApp
18:37 - Moțiunea împotriva ministrului Dragoș Pîslaru a picat. „PNRR era în moarte clinică în 2025. Granturile de 13,57 miliarde de euro au fost salvate” (VIDEO)
18:24 - Dan Negru atacă fostul trust care l-a consacrat: „Și azi sunt într-o mediocritate de audiență și lipsă de credibilitate” /„Șefi nepricepuți la concurență”
18:02 - Ioana Țiriac, ironii la adresa celor care critică Dubaiul: „Comportament clasic de aproape rezident”
18:00 - Exercițiu major în Germania. Spitalele, pregătite pentru un război devastator. Este testată evacuarea răniților de pe flancul estic al NATO
17:43 - Ședință cu scântei: Dispută între Grindeanu și Bolojan pe tema repatrierii românilor din Orientul Mijlociu. Ce a cerut liderul PSD