E oficial! Partidul AUR a anunțat ce candidat va susține la alegerile prezidențiale, care vor avea loc în luna mai. Prin urmare, Alianța pentru Unirea Românilor, condusă de George Simion, îl va susține pe Călin Georgescu.
Reprezentanții AUR au transmis un comunicat de presă prin care au anunțat că s-au reunit, miercuri, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Naţional de Conducere (CNC), în care au decis acest lucru.
“Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC).
În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale.
Totodată, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidențiale, membrii AUR reuniți în ședința CNC au reiterat poziția partidului de a susține voința exprimată de români la alegerile din 24 noiembrie, și anume de susținere a domnului Călin Georgescu.
Precizăm că voci individuale care ies în spațiul public nu reprezintă poziția AUR, aceste persoane exprimându-se doar în nume personal.
De asemenea, George Simion, liderul AUR, a anunțat pe Facebook că nu doreşte să mai fie pus în sondaje pentru că nu va candida la alegerile prezidenţiale și că ar fi mai bun de premier decât președinte.
“Manipularea continuă. Vă rog, nu mă mai puneți în sondaje, nu candidez, aș fi mai bun de premier decât de președinte, dar doar ROMÂNII pot decide asta.”, a scris Simion.