Eugen Tomac (PMP): Cariera lui Tăriceanu, o caricatură pe lângă cea a lui Băsescu. Liderul ALDE a încercat să-i dea Ungariei averea Gojdu pentru că el n-are nimic în comun cu valorile României

Eugen Tomac (PMP): Cariera lui Tăriceanu, o caricatură pe lângă cea a lui Băsescu. Liderul ALDE a încercat să-i dea Ungariei averea Gojdu pentru că el n-are nimic în comun cu valorile României

Eugen Tomac, președintele PMP, a declarat joi că omologul său din ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, „nu are niciun fel de atașament față de valorile ce definesc națiunea română”, pentru că, în anul 2005, pe când era premier, ceda „fără nicio justificare” patrimoniul Fundației Gojdu către Ungaria, deși testamentul transilvăneanului prevedea explicit ca acesta să rămână în tezaurul României.

Europarlamentarul PMP a făcut această afirmație, după ce liderul ALDE a lansat un atac dur către fostul președinte Traian Băsescu. Totuși, spune Tomac, „cariera lui Tăriceanu este o caricatură politică prin comparaţie cu cea a Preşedintelui Traian Băsescu”.

Eugen Tomac a pus crticile venite dinspre Tăriceanu pe seama faptului că, „după ce a fost umilit de Viorica Dăncilă”, fostul președinte al Senatului „încearcă să revină în atenția publică printr-un atac de cea mai joasă speță” la adresa lui Traian Băsescu.

„Trădătorul Tăriceanu și Fundața Gojdu

După ce a fost umilit în ultimul hal de Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu încearcă să revină în atenția publică printr-un atac de cea mai joasă speță la adresa Președintelui Traian Băsescu. Tema de atac pe care fostul șef al Senatului a ales-o este cea pe care o cunoaște mai bine decât oricine: trădarea.

În 2005, prim-ministrul Tăriceanu anula, printr-o Ordonanță de Urgență, testamentul lui Emanoil Gojdu și cedarea, fără nicio justificare, a patrimoniului Fundației Gojdu în favoarea statului maghiar.

Prin testamentul făcut în 1869, Emanuil Gojdu își lăsa averea „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă”, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților.

Fără nicio îndoială, actul normativ promovat de Tăriceanu reprezintă un act de trădare incalificabil, cu dimensiuni politice și simbolice de impact inestimabil, care dovedește că acesta nu are niciun atașament față de valorile ce definesc națiunea română.

Cariera lui Tăriceanu este o caricatură politică prin comparaţie cu cea a Preşedintelui Traian Băsescu. Singurul motiv pentru care Călin Popescu Tăriceanu ar putea rămâne în istoria post-revoluționară a României este trădarea intereselor și valorilor acestei națiuni – vezi cazul Fundației Gojdu, și nu numai”, a scris Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`