Senatorul PNL Florin Cîțu, fostul președinte al partidului, a votat împotriva guvernului Ciolacu, joi, la votul de învestire din Parlament, și susține că „există o mică parte în Partidul Național Liberal care a luat decizia” de participa la o guvernare cu PSD. Fostul premier a comentat situația, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.
„Am votat așa cum a recomandat Președintele României, care a spus să votăm cum credem de cuviință și în funcție de conștiința noastră. Nu cred că e o surpriză că eu nu îl susțin pe Marcel Ciolacu și n-am susținut această coaliție, pe care n-o susțin, dacă ne uităm în sondaje, 80% dintre români, deci cred că lucrurile stau foarte clar aici. Repet, așa cum a recomandat Președintele României, Klaus Iohannis”, a declarat fostul lider al PNL.
Întrebat dacă asta înseamnă că a votat împotriva PSD, el a adăugat: „Bineînțeles, și aici trebuie să înțelegem că este un guvern Ciolacu. Bine, sunt multe de spus, putem să discutăm, putem să explicăm, dar ar fi fost culmea ca tocmai eu să îl susțin pe Marcel Ciolacu, după ce a spus că liberalii au furat ca în codru, după ce a atacat Ucraina în timp ce Biden era la Kiev, a avut mesaje pro-ruse în această perioadă premergătoare”.
„Era complicat, dar, în același timp, există o mică parte în Partidul Național Liberal care a luat decizia. La BPN, știți foarte bine că și-au asumat cei câțiva, au spus că ei sunt și cei responsabili pentru rezultatele a ceea ce va urma, pentru că nu tot partidul, nici măcar conducerea partidului nu a luat decizia, și atunci există o parte mică, de 6-7 oameni, care au luat această decizie și vom merge cu ea mai departe”, a mai spus Florin Cîțu.