Premierul Florin Cîţu a declarat, în contextul creșterii numărului de infectări cu coronavirus, că nu vor fi instituite noi restricții. Acesta a ținut să amintească faptul că mall-urile au fost deschise anul trecut, deși situația era mult mai gravă. Acum, a subliniat Cîțu, avem la dispoziție și vaccinuri anti-COVID-19.
Întrebat dacă se pune problema introducerii de noi restricţii, prim-ministrul a răspuns: „Niciodată”.
„Am trecut prin pandemie anul trecut fără vaccin. Şi totuşi… mersul la mall a fost deschis, deşi au fost închise foarte multe dintre magazine. Vreau să iau experienţa de anul trecut şi să o combinăm cu ce avem azi – vaccin, avem o soluţie şi vom vedea care sunt cele mai bune variante”, a continuat premierul.
Cîțu a mai ținut să precizeze că certificatul de vaccinare nu e o restricție.
Declarațiile vin în contextul în care rata de infectare cu coronavirus a început iar să crească în România. S-au înregistrat chiar și peste 1.000 de cazuri într-o singură zi. În ultimele 24 de ore au fost raportate 699 de contaminări. Numărul pacienților la ATI a crescut la 280.