Ilie Bolojan, liderul interimar al PNL, a declarat vineri că, foarte probabil, noul premier va fi desemnat săptămâna viitoare. Bolojan a punctat că acesta trebuie să fie om cu autoritate, care să-i poată sancționa pe cei care nu vor pune în aplicare măsurile de reducere a deficitului.
„Premierul – care, foarte probabil, va fi desemnat săptămâna viitoare – ca să performanță, indiferent cine e, are nevoie de o masă critică, de susținere în Parlament, de autoritate, că aceste măsuri nu vor fi ușor de pus în practică și sigur vor fi situații în care oameni de executiv, oameni din companii nu vor executa lucrurile așa cum s-a stabilit.
Dacă nu ai autoritatea să-i sancționezi, oricine va fi premier va fi doar un om de mucava, care nu va rezolva problemele și nu de asta avem nevoie”, a explicat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.
Președintele PNL a susținut că mare parte din măsurile pentru reducerea uriașului deficit bugetar „nu sunt populare, dar sunt necesare” și „cei care promit soluții magice sunt niște falși profeți”.
„Estimez că niciun guvern care va veni nu va putea evita creșteri de taxe și impozite. Trebuie să scădem urgent cheltuielile statului, dar reducerile nu se pot face de o zi pe alta.
O amânare a investițiilor sau chiar anulare a unora va fi obligatorie. Sinecurile publice trebuie eliminate.
Investițiile trebuie prioritizate, nu e totuna dacă o investiție zace nefolosită sau e folosită de mulți oameni
Trebuie să creștem veniturile statului. Nu vom putea evita creșterea impozitului pe proprietăți, dar va intra în vigoare anul viitor.
Trebuie să evităm evaziunea fiscală. Când se ajunge la depășirea bunului simt, trebuie înăsprită legislația în domeniu. Altfel, prin măriri de taxe, îi lovim tot pe cei care plătesc deja”, a mai declarat Ilie Bolojan, în cadrul conferinței.