Începe unificarea Dreptei. PNL și ALDE au semnat oficial protocolul de fuziune. Florin Cîțu: Procesul are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României

Începe unificarea Dreptei. PNL și ALDE au semnat oficial protocolul de fuziune. Florin Cîțu: Procesul are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României
Foto: Facebook @ Florin Cîțu

Președintele PNL, Florin Cîțu, și omologul său de la ALDE, Daniel Olteanu, au semnat oficial protocolul de fuziune dintre cele două partide, marți, într-un demers care consfințește începerea procesului de unificare a Dreptei.

„PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei”, spune Florin Cîțu

Protocolul convenit prevede că în structurile de conducere actuale ale PNL vor fi cooptați, la nivel central, județean și local, reprezentanți ai ALDE. Procesul este gestionat de Comisia pentru Fuziune, organismul în care vor fi validate noile conduceri la toate nivelurile.

„PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei. Acesta este şi motivul pentru care am demarat dialogul politic cu ALDE. Viziunile celor două partide s-au armonizat pe parcursul discuțiilor, am stabilit obiectivele comune și am definitivat un parcurs procedural.

Fuziunea dintre PNL și ALDE are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României, prin punerea în aplicare a măsurilor liberale pe care le așteaptă românii, în primul rând în domeniul economic. Perioada extrem de dificilă pe care o traversează societatea românească după criza coronavirus și în condițiile războiului din Ucraina, obligă la colaborare toate forțele politice responsabile din România”, a declarat președintele PNL, Florin Cîțu, la semnarea protocolului de fuziune.

La rândul său, Daniel Olteanu spune că ALDE revine „acasă cu buna-credință a liberalilor care nu dau înapoi în momente critice pentru România”.

„Ne-am întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleși locali pe care îi avem vor lucra pentru comunitățile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL, ci mai ales o soluție pe termen lung pentru România. Ținem foarte mult să punem în aplicare acele măsuri și teme care configurează o viziune liberală, corectă și coezivă, de dezvoltare a țării, fără a lăsa în urmă nicio comunitate, oricât de îndepărtată ar fi de Capitală sau de marile orașe.

Mă refer aici, în primul rând, la reducerea reală a decalajelor de dezvoltare între regiuni, prin asumarea unor investiții devenite obligatorii în proiecte majore de infrastructură, nu numai de transport. Revenim acasă cu buna-credință a liberalilor care nu dau înapoi în momente critice pentru România, atunci când unii cred că a fi patriot se rezumă la a critica și a desființa totul, dar de pe margine. E o situație de „acum ori niciodată”, care cere colaborare din partea tuturor forțelor politice. Strângem rândurile cu atât mai mult, în momente în care România are nevoie de unitate!”, a punctat liderul ALDE, Daniel Olteanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`