Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, la Blaj, şi despre protestele antiguvernamentale anunţate pentru sâmbătă în toată ţara.
Şeful statului a afirmat că este importantă atitudinea civică a românilor pentru a-i „readuce pe guvernanţi cu picioarele pe pământ”, adăugând că are de multe ori impresia că România se afundă „într-o gaură de antieuropenism, de diletantism, de populism”.
„Bănuiesc că oamenii sunt în stradă fiindcă sunt nemulţumiţi şi mesajul meu pentru ei este unul foarte clar: e importantă atitudinea civică pentru a-i readuce pe aceşti guvernanţi cu picioarele pe pământ. (…) Am impresia de multe ori că ne afundăm, aşa, într-o gaură de antieuropenism, de diletantism, de populism din care o să ieşim din ce în ce mai greu”, a spus Klaus Iohannis, întrebat ce crede despre protestele din stradă.
Preşedintele a mai fost întrebat şi dacă a mai discutat cu premierul Viorica Dăncilă despre o posibilă demisie a acesteia.
„Nu am mai discutat aceste chestiuni şi cred că ar face bine să facă ce i se spune”, a precizat Iohannis.
Proteste împotriva actualei guvernări au loc sâmbătă seara în Piaţa Victoriei din Bucureşti, dar şi în alte marioraşe din ţară.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.