Iohannis, despre incidentele de la protest: Ministrul de Interne a spus la TV că nu a știut nimic. E cu atât mai grav. Înseamnă că nu conduce Ministerul, ci doar stă în el

Iohannis, despre incidentele de la protest: Ministrul de Interne a spus la TV că nu a știut nimic. E cu atât mai grav. Înseamnă că nu conduce Ministerul, ci doar stă în el

Președintele Klaus Iohannis a declarat că este profund nemulțumit de modul în care Ministerul de Interne și Jandarmeria au acționat față de instigatorii de la protestul de miercuri seară, din Piața Victoriei.

Șeful statului a declarat că Ministrul de Interne, Carmen Dan, dar și instituțiile responsabile în acest caz au fost informate despre planurile acestor instigatori, dar tot nu au acționat în vederea evitării incidentelor.

Iohannis a declarat că i-a solicitat lui Carmen Dan și conducerii Jandarmeriei să îi explice în scris cum a fost posibil ca elementele violente să distrugă manifestația pașnică din Piață.

"Felul în care Ministerul de Interne nu a gestionat situaţia şi felul în care jandarmii au acţionat faţă de aceste grupuri de instigatori mă nemulţumeşte profund. Toată lumea, repet toată lumea, din structurile de forţă a avut toate informaţiil necesare. La Ministerul de Interne s-a ştiut foarte exact când, unde şi ce grupuri se pregătesc pentru a sparge demonstraţia din Piaţa Victoriei.

În loc să izoleze pe aceştia acolo unde s-au adunat şi s-a ştiut foarte bine unde s-au adunat, i-au lăsat liberi să se amestece printre demonstranţii paşnici, puând astfel în pericol, nu doar demonstraţia, ci au pus în pericol sănătatea şi chiar viaţa românilor simpli care s-au dus să demonstreze în mod paşnic.

Foarte grav mi s-a părut faptul că doamna ministru de Interne s-a dus la televizor şi a spus că ea nu a ştiut nimic. Păi dacă nu a ştiut nimic, este cu atât mai grav. Înseamnă că nu conduce ministerul, ci doar stă în minister. Acest lucru este inadmisibil. Solicit doamnei ministru de Interne şi Jandarmeriei lămuriri scrise urgente şi clare. De ce şi cum a fost posibil să fie lăsate elemente violente să distrugă o manfiestaţie paşnică cu tot Ministerul de Interne de faţă acolo", a declarat Iohannis.