Iohannis, despre nemulțumirile legate de Legea salarizării: Proiectul a fost asumat clar de PSD. Cred că e bine să nu uităm acest aspect

Iohannis, despre nemulțumirile legate de Legea salarizării: Proiectul a fost asumat clar de PSD. Cred că e bine să nu uităm acest aspect

Președintele Klaus Iohannis a insistat că PSD și-a asumat explicit, vocal și clar Legea salarizării, deci i se pare puțin deplasată solicitarea ca el să aducă modificări acestui proiect. În schimb, în momentul în care legea va ajunge la el pentru promulgare, va face declarații mai ample.

”Legea abia a trecut printr-o cameră, urmează să ajungă la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Când ajunge la mine la promulgare, voi face câteva declarații mai ample, dar pot să spun acum câteva.

PSD de la început a spus că vrea această lege. Are majoritate parlamentară, are Guvernul, deci e o lege pentru care răspunde integral și definitiv inițiatorul, deci PSD-ul. Cred că e bine să nu uităm acest aspect. Alții – opoziția, sindicatele, organizațiile profesionale – au avut opinii pe care unii le-au spus în spațiul public, alții nu.

Așteptarea să modific eu ceva la lege mi se pare puțin deplasată. Dacă cei care au inițiat-o țin morțis să rămână așa, așa rămâne. Nu vreau să rămână cineva cu impresia că pe o lege asumată explicit, vocal și clar de PSD trebuie să intervină cineva. E o așteptare care mi se pare puțin exagerată”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

Întrebat ce părere are despre o posibilă remaniere a Guvernului Grindeanu, Iohannis a răspuns: ”trebuie să întrebați tot la PSD. E Guvernul PSD. Dacă vor remaniere, o să aflăm aceste lucruri. Nu e atribuția mea să spun dacă Guvernul performează sau nu, acesta este atributul Parlamentului și, într-o perspectivă ceva mai îndepărtată, a cetățenilor”.

Ultima oră
00:20 - Explicații oficiale pe subiectul „gen” în loc de „sex” în cartea electronică de identitate. Ce spun reprezentanții Ministerului de Interne (VIDEO)
23:55 - Medicul Cristian Oancea: Comunicarea cu privire la imunizarea împotriva COVID-19, mai importantă ca restricțiile pentru persoanele nevaccinate (VIDEO)
23:49 - RISE Project: Autoritatea Electorală Permanentă, instituția care organizează și supraveghează procesul electoral, capturată de o grupare consolidată după o tentativă de omor
23:32 - Beatrice Mahler, despre persoanele care refuză imunizarea: Teama de vaccin și efectele secundare este mai mare ca teama de boală (VIDEO)
23:17 - Ioana Constantin (PMP): Cioloș are probleme serioase cu memoria politică. Certa UDMR că nu vor alegeri locale în două tururi, ca și când în 2016 n-a scos chiar el, noaptea ca hoții, acest lucru din programul de guvernare
22:54 - Grav accident rutier în Teleorman. Opt persoane au fost rănite și alte două au decedat. Planul roșu de intervenție, activat
22:52 - Sorin Cîmpeanu a explicat de ce a renunțat la modificările vizând CNATDCU / Despre acuzația că plagiatorii ar fi fost favorizați: „Faptul că aceste acuze devin virale nu înseamnă că ele capătă și valoare de adevăr” (VIDEO)
22:34 - Grindină și furtuni puternice în Galați și în Brăila. Zeci de copaci au distrus autoturisme, vântul a smuls acoperișul unui bloc și l-a aruncat pe o mașină
22:16 - Sorin Cîmpeanu, despre schimbările în structura anului școlar: Voi susține nevoia de extindere a perioadei de cursuri (VIDEO)
21:58 - Dezastru la Titularizare. Sorin Cîmpeanu: Am avut 34.000 de candidați, doar 11.000 au luat peste 7. Au fost 15 note de 1. Avem probleme și cu profesorii corectori – 97% din note au fost schimbate după contestații (VIDEO)