Dan Andronic a ieșit public în această săptămână cu o serie de dezvăluiri despre cei mai importanți oameni din România. Jurnalistul a vorbit inclusiv despre seara alegerilor prezidențiale din 2009 afirmând că a petrecut-o acasă la Gabriel Oprea cu Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea sau George Maior.
Pe acest subiect a intervenit și fostul președintele al României, Ion Iliescu, care a precizat că el l-a susținut pe Mircea Geoană în alegeri în ciuda acuzațiilor făcute de unele persoane și că acesta a câștigat votul din țară dar situația a fost schimbată de persoanele care au votat în străinătate.
"Indiferent de rezultatul de atunci, Mircea Geoană a câştigat alegerile în ţară; votul din străinătate a schimbat rezultatul final. PSD s-a mobilizat exemplar. (…) Da, am avut un diferend cu Mircea Geoană, la începutul lui 2005. Dar eu am o responsabilitate faţă de partid, în primul rând. Am trecut peste acel moment din 2005, deloc plăcut, şi am susţinut candidatura sa. Dacă în 2009 aveam ceva de obiectat la candidatura lui Mircea Geoană, o făceam public", a precizat Iliescu.
"Din motive asupra cărora nu vreau să speculez, a revenit în dezbaterea publică o temă veche de opt ani: corectitudinea alegerilor prezidenţiale din 2009", a scris Iliescu, arătând că respinge categoric opiniile exprimate la un post de televiziune prin care i se atribuie lui eşecul lui Geoană din 2009, potrivit Gândul.
În urma informațiilor apărute în spațiul public în legătură cu desfășurarea alegerilor prezidențiale din 2009, PSD și AlDE au cerut organizarea unui comisii parlamentare de anchetă care să se ocupe de modul în care a fost organizat scrutinul dar și de rezultatul final.