Kelemen Hunor: „Nu poți merge pe direcția vinei colective la Ditrău, din cauza unui preot exaltat și a unor persoane care au o poziție care nu poate fi acceptată și susținută”

Kelemen Hunor: Nu poți merge pe direcția vinei colective la Ditrău, din cauza unui preot exaltat și a unor persoane care au o poziție care nu poate fi acceptată și susținută
Foto: Facebook / Kelemen Hunor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a condamnat manifestările rasiste de la Ditrău și a cerut ca incidentele să nu fie puse în seama întregii comunități maghiare, arătând că este vina unui „preot exaltat” și a unor persoane a căror poziție nu poate fi acceptată.

„Noi am avut încă de miercurea trecută o reacție corectă în ceea ce privește situația din Ditrău, și parlamentarii noștri din zonă și organizația națională, prin care am respins orice formă de propagare a urii și am spus că trebuie să ne calmăm, să păstrăm normalitatea și să nu permitem nicio formă de extermism. Mă surprinde că o parte a presei și anumiți politicieni amplifică această poveste, fiindcă în momentul în care sunt 150 de oameni nu poți pune eticheta pe o întreagă comunitate și nu poți merge pe direcția vinei colective la Ditrău, din cauza unui preot exaltat și a unor persoane care au o poziție care nu poate fi acceptată și susținută. Le transmit locuitorilor din Ditrău să rămână calmi, să nu accepte manipularea și nicio formă de extremism”, a declarat Kelemen Hunor.

Acesta a respins orice legătură între evenimentele de la Ditrău și programul UDMR și a arătat că cei doi muncitori din Sri Lanka au venit legal și trebuie să fie bine primiți.

„Nu va găsi nimeni în programul nostru și nici în declarațiile noastre că am susține așa ceva. Fenomenul este mult mai complex și trebuie excluse din start aceste forme de excludere și resping categoric vina colectivă, care nu duce nicăieri. Poate avem de-a face cu un patron mai lacom, mai dur, pe de-o parte, iar de cealaltă parte avem niște oameni lezați, dar nu este caracteristic ceea ce s-a întâmplat pentru întreaga comunitate și deloc pentru UDMR. Cei doi muncitori din Sri Lanka nu sunt migranți ilegali, ei au venit cu acte în regulă să muncească, e nevoie de forță de muncă și sunt bineveniți”, a arătat liderul UDMR.

Reamintim că, prezența brutarilor din Sri Lanka a stârnit însă revolta unei părţi a comunităţii din Ditrău. Proprietara casei în care aceştia stăteau a fost ameninţată, aşa că Piumal şi Amahinda au fost mutaţi la o gazdă din Lăzarea, un sat învecinat, dar şi proprietara casei respective a păţit acelaşi lucru. Angajatorii le cauta acum o casă celor doi, chiar în Gheorghieni.

Potrivit paginii oficiale a primăriei, componenţa etnică a comunei Ditrău este: 99,79% maghiari, 0,21% români (55 sunt de naţionalitate română) şi 3 de naţionalitate germană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România