Klaus Iohannis: Nu vreau să avem discuții în contradictoriu și dăunătoare după formarea Guvernului / Ca Președinte, aștept să se formeze o majoritate și să îmi propună un nume (VIDEO)

Klaus Iohannis: Nu vreau să avem discuții în contradictoriu și dăunătoare după formarea Guvernului / Ca Președinte, aștept să se formeze o majoritate și să îmi propună un nume (VIDEO)
Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost întrebat miercuri dacă a intervenit în negocierile pentru formarea Guvernului și care crede că este soluția potrivită pentru depășirea impasului. „Partidele de la noi sunt în etapa în care învață cum se negociază coaliții, cum se negociază portofolii– de ce să nu o spunem pe față – cum se negociază program de guvernare și așa mai departe”, a spus șeful statului, în acest context.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Președintele Klaus Iohannis, întrebat despre negocierile pentru formarea Guvernului

„Vreau să mă refer mai întâi la calendar. De regulă, după alegeri, prima dată se constituia noul Parlament, abia după aceea – cel puțin așa am lucrat până acum – am convocat consultări pentru formarea guvernului. Acum, că suntem în plină pandemie, am început mai repede consultările, dar sunt lucruri care durează. Nu vreau să repetăm greșelile care s-au făcut în trecut. Nu vreau să avem discuții în contradictoriu și dăunătoare după formarea Guvernului. Vreau ca toate lucrurile să fie clarificate înainte de formarea guvernului. Partidele de la noi sunt în etapa în care învață cum se negociază coaliții, cum se negociază portofolii– de ce să nu o spunem pe față – cum se negociază program de guvernare și așa mai departe”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a explicat că există țări europene în care negocierile pentru formarea Guvernului au durat luni poate chiar ani de zile.

„Știți că am mai avut coaliții și nu putem să spunem că au funcționat extraordinar de bine, deci aceste greșeli vreau să le evite partidele. De aceea, nu m-am implicat în negociere. Ce să caute Președintele într-o negociere concretă între partide. Acolo trebuie să se înțeleagă partidele. Știu că este foarte interesant pentru media să scrie că x și y se luptă pentru un scaun sau pentru o influență. Sigur, partidele se luptă pentru guvernare. Aceasta este esența existenței unui partid, să guverneze, să se lupte să ajungă la guvernare. Așa funcționeaz politica de când este, de când sunt partide, dar pe de altă parte lucrurile sunt complicate în aceste negocieri. Doar la început pare simplu, dar cum intri în negociere îți dai seama că sunt viziuni diferite, sunt programe de guvernare diferite, sunt scheme de minister diferite și atunci trebuie să avem suficientă răbdare să așteptăm ca partidele să negocieze toate aceste lucruri. (…) Este posibil să se înțeleagă în coaliția de centru-dreapta și să vină cu o propunere, asta aștept eu, ca Președinte, să se formeze o majoritate și să îmi propună un nume”, a adăugat președintele Klaus Iohannis.

Întrebat este posibil ca Nicolae Ciucă, actual premier interimar, să rămână în funcție până la finalizarea campaniei de vaccinare, președintele Klaus Iohannis a explicat: „În plină negociere, dați-mi voie măcar eu să mă abțin de la sfaturi care nu mi-au fost cerute”.