Klaus Iohannis, despre situația lui Costel Alexe: Dacă va fi cercetat penal, atunci, cu siguranță, m-aș aștepta cel puțin să se autosuspende din funcțiile pe care le dețină

Klaus Iohannis, despre situația lui Costel Alexe: Dacă va fi cercetat penal, atunci, cu siguranță, m-aș aștepta cel puțin să se autosuspende din funcțiile pe care le dețină
Foto: presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit, marți seară, în cadrul primei conferințe de presă din acest an, despre situația lui Costel Alexe, care este acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită și instigare la delapidare. Oficialul a spus că, dacă Alexe va fi cercetat penal, „m-aș aștepta cel puțin să se autosuspende din funcțiile pe care le deține”.

Eu cred că această discuție trebuie să aibă loc demult. Eu am spus mereu că persoane urmărite penal sau penali nu au ce căuta în funcții publice. Dacă dl Alexe va fi cercetat penal, atunci, cu siguranță, m-aș aștepta cel puțin să se autosuspende din funcțiile pe care le deține, până când se clarifică aceste aspecte”, a declarat șeful statului.

Ludovic Orban, despre situația lui Costel Alexe: Aştept să vedem ce calitate are în dosar şi în funcţie de asta vom lua deciziile statutare

Amintim că președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că se va lua o decizie în partid în cazul lui Costel Alexe, după ce se va stabili ce calitate are în dosarul de la DNA.

Aştept să vedem exact care este situaţia, ce calitate are domnul Alexe şi în funcţie de asta vom lua deciziile statutare”, a spus Orban.

În ceea ce privește o posibilă demisie din partea lui Alexe, Orban a precizat: ”Domnul Alexe a fost ales preşedinte al consiliului judeţean, a fost ales cu un scor de peste 40% şi nu există în momentul de faţă nicio constrângere legală care să îl împiedice să îşi exercite acest mandat de preşedinte al consiliului judeţean. E o decizie pe care poate să o ia domnul Alexe. Cum să impună partidul ca cineva să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al CJ?”.

Costel Alexe, acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită și instigare la delapidare

Pe 5 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a dat aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Costel Alexe.

Acesta este acuzat de DNA că în perioada martie-aprilie 2020, în calitate de ministru al Mediului, ar fi pretins de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă, pentru ca ulterior să-i dea acestuia, cu titlu gratuit, certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel încât combinatul siderurgic să poată închide un depozit de deșeuri neconforme.

Alexe ar fi primit 22 de tone de tablă, în valoare de 103.000 de lei, iar bunurile ar fi fost primite la punctul de lucru al unei societăți comerciale, care este administrată de o rudă a lui Alexe.

Ultima oră
00:00 - Ministrul Mediului a discutat cu Tiberiu Boșutar, activistul bătut crunt într-o pădure din Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur. Tanczos Barna: Sper să se facă lumină cât mai repede în acest caz
23:54 - Alertă la Călimănești. Trei persoane au ajuns de urgență la spital, după ce o mașină a căzut pe acostamentul căii ferate
23:38 - Octavian Berceanu: Nu am avut nicio discuție cu Florin Cîțu și Klaus Iohannis, deși mi-aș fi dorit / Baronii locali s-au obișnuit de 20 de ani să dicteze și am găsit o presiune enormă, dar am reușit să stopez presiunile politice
23:36 - USR PLUS, videoclip cu declarațiile premierului Florin Cîțu privind campania de vaccinare și valul 4: „Din minciună în minciună, campania de vaccinare a eșuat în România”
23:15 - Alexandru Rafila, despre paturile ATI: Cifrele au variat de-a lungul timpului în funcție de entuziasmul diverselor personalități politice. Numărul lor nu poate fi modificat substanțial, probabil că sunt circa 4.000 în total (VIDEO)
23:13 - Ionuț Dolănescu, decizie radicală. Sunt vizați soția și cei trei copii, dar și Maria Ciobanu
22:45 - Alexandru Rafila, despre dosarul DNA privind achiziționarea de vaccinuri: Probabil că plângerea penală vine dintr-o zonă apropiată de Vlad Voiculescu. Guvernul să facă public contractul, nu discutăm de rachete balistice (VIDEO)
22:29 - Ludovic Orban: Au fost unii colegi care m-au atacat mai rău ca cei din PSD / Florin Cîțu s-a schimbat după ce a decis să candideze la șefia partidului
22:22 - Vlad Voiculescu: Cel mai ușor pentru premier e să spună că altcineva este vinovat. Eu n-am mai văzut o țară în care campania de vaccinare să fie condusă de premier și de armată (VIDEO)
22:13 - Loredana Groza, adevărul despre posibila infectare cu COVID-19: Sunt vaccinată și vreau să fac și doza trei