Klaus Iohannis: Îmi doresc să văd o analiză onestă a modului în care s-a derulat concursul de directori de școli. Am remarcat implicarea activă a mediului privat în acest concurs

Klaus Iohannis: Îmi doresc să văd o analiză onestă a modului în care s-a derulat concursul de directori de școli. Am remarcat implicarea activă a mediului privat în acest concurs
foto: Facebook @ Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj miercuri la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2021, căreia i-a oferit Înaltul Patronaj, și a declarat că își dorește să vadă „o analiză onestă a modului în care s-a derulat concursul de directori”.

Klaus Iohannis: „Menirea unui director de școală este aceea de a face o schimbare în viața elevilor, a colegilor profesori și a comunității educaționale căreia îi aparține”

Președintele României a acordat Înaltul Patronaj Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2021.

„Felicit Asociația pentru Valori în Educație pentru inițiativă și pentru perseverența în a promova rolul directorilor ca element de transformare a școlii românești. Mă bucur, așadar, că am avut prilejul să ofer Înaltul Patronaj Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2021, un eveniment care ne oferă oportunitatea de a recunoaște public performanțele unor directori din învățământul preuniversitar care schimbă în bine viitorul României. Această dovadă a recunoașterii unor merite deosebite este cu atât mai valoroasă cu cât vine din partea societății, în condițiile în care implicarea acestor cadre didactice nu este recompensată întotdeauna pe deplin. La rândul lor, partenerii din sectorul privat merită apreciați pentru angajamentul de a fi tot mai prezenți în viața comunității și de a sprijini strategic sistemul de educație”, se arată în mesajul transmis de Klaus Iohannis.

El susține că, în Proiectul „România Educată”, și asumat obiectivul de a susține un management educațional profesionist.

„În Proiectul „România Educată”, mi-am asumat dezideratul de a susține un management educațional profesionist, bazat pe responsabilitate și autonomie, capabil să inoveze și să decidă fără presiuni externe. În acest an școlar, în care se organizează concursuri pentru ocuparea funcției de director în unitățile de învățământ, îmi doresc să identificăm și să multiplicăm acele modele de excelență în management, precum directorii premiați astăzi. Îmi doresc, totodată, să văd o analiză onestă a modului în care s-a derulat concursul de directori, pentru a potența ce s-a făcut bine și pentru a corecta ce a mers mai puțin bine. Am remarcat implicarea activă a mediului privat în acest concurs, inclusiv prin intermediul Asociației pentru Valori în Educație, reunind experți în domeniul resurselor umane, dispuși să investească timp și cunoștințe pentru a selecta astăzi directorii de mâine”, a adăugat șeful statului, care a pledat din nou pentru importanța vaccinării.

Potrivit Președintelui, „menirea unui director de școală este aceea de a face o schimbare în viața elevilor, a colegilor profesori și a comunității educaționale căreia îi aparține”.

„Să conduci o unitate de învățământ și să predai reprezintă o provocare ce necesită un nivel ridicat de înțelegere și de răbdare, asumare, deschidere față de cunoaștere și un set temeinic de valori. Un director bun are o abordare centrată pe oameni, responsabilitate față de elevi și față de comunitate, integritate în luarea deciziilor și obiectivitate, are un comportament moral, punând accentul pe onestitate, echitate și respect, se informează din surse sigure și combate dezinformarea în comunitatea educațională pe care o coordonează”, a mai afirmat Klaus Iohannis, potrivit mesajului transmis de Administrația Prezidențială.