Deputatu PSD Laurențiu Gîdei a declarat într-o intervenție pentru B1 TV că discuțiile privind reducerea cheltuielilor bugetare nu ar trebui să vizeze pe toți bugetarii:
“Ar trebui să facem o separare în ceea ce înseamnă toți bugetarii din România pentru că amestecăm și totul se duce în zona care lucrează într-adevăr la birouri în zona de administrație centrală sau locală, când de fapt bugetari în România sunt și cadrele medicale, și cei din educație.
Amestecăm și toată populația privește și înțelege pe bugetari nu cu bune intenții având în vedere toate discuțiile care se fac în spațiul public. De exemplu, în Franța, dacă este să analizăm din punctuld e vedere al populației și al bugetarilor vom vedea că acolo chiar dacă numărul lor este foarte mare, ei sunt împărțiți pe categorii și nu s eface un amestec așa cum se face în România.
Cei care sunt în administrația publică locală și centrală sunt într-o categorie, cei care sunt în afară sunt o altă categorie. Noi amestecăm de-a valma bugetarii, când de fapt avem nevoie de bugetari, avem nevoie de performanță și în acest domeniu”.