Camera Deputaților, for decizional, a votat miercuri Legeapensiilor. Au fost193 de voturi ”pentru”, 14 abțineri și un vot ”împotrivă”.
Acest vot a tot fost amânat deoarece PSD nu mai era sigur pe majoritatea sa în Cameră. Procedura a avut loc, dar doar după ce social-democrații au negociat și și-au asigurat votul UDMR-iștilor.
În urma negocierilor, reprezentanții maghiarilor în Parlament au obținut ce și-au dorit: un amendament care a fost respins de parlamentarii PSD în Comisia de Muncă, și care prevedea că și persoanele cu grad de handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare să beneficieze de pensie, a fost acceptat și adoptat în plen la votul pe articole.
Amendamentul UDMR prevede că: „Pensionarul este persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare”.
Raluca Turcan, de la PNL, a declarat de la tribuna Parlamentuluică legea a fost în mod intenţionat făcută cu prevederi neconstituţionale, pentru a nu intra în vigoare.Nici nu-i de mirare, în condițiile în care legea prevede sume uriașe pentru majorările de pensii, bani care nu există la bugetul de stat. De altfel, Guvernul a trebuit să ia bani din Fondul de rezervă pentru a achita pensiile pentru ultima lună.
Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marţi că punctul de pensie se dublează în mandatul actualei coaliţii de guvernare, iar în 2020 va fi de 1.775 de lei: ”Vreau să subliniez un alt lucru, punctul de pensie se dublează în interiorul mandatului nostru, deci nu după 2021, aşa cum s-a tot repetat în spaţiul public, pornim de la 871 de lei punctul de pensie în anul 2016, în prezent suntem la 1.100 de lei, anul viitor va fi 1.265 de lei, iar în 2020, deci în interiorul mandatului nostru, va fi 1.775 de lei”.