Liberalii se reunesc la Consiliul Național PNL. Cine sunt favoriții pentru funcțiile de secretar general, prim-vicepreşedinţi şi vicepreşedinţi

Liberalii se reunesc la Consiliul Național PNL. Cine sunt favoriții pentru funcțiile de secretar general, prim-vicepreşedinţi şi vicepreşedinţi

După ce Florin Cîțu a fost ales, sâmbătă, noul președinte al PNL, membrii partidului se reunesc duminică la Consiliul Naţional al PNL.

Evenimentul  va avea loc la Romexpo, unde sunt așteptați aproximativ 2000 de oameni. În cadrul acestei întâlniri, se alege secretarul general, dar și prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii şi pe ceilalţi membri ai Biroului Executiv al partidului.

Printre cei susţinuţi de Cîţu se numără Dan Vîlceanu – secretar general şi Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode pentru funcţiile de vicepreşedinţi, potrivit news.ro.
Se pare că lista lui Cîţu pentru componenţa Biroul Executiv l-ar include pe Dan Vîlceanu – secretar general, Iulian Dumitrescu -prim-vicepreşedinte,Rares Bogdan -prim-vicepreşedinte, Gheorghe Flutur -prim-vicepreşedinte, Lucian Bode -prim-vicepreşedinte.

Pentru funcţiile de vicepreşediţi în echipa Cîţu figurau Nicolae Ciucă, Alexandru Muraru, Alin Nica, Alin Tişe, Cristian Buşoi, Robert Sighiartău, Daniela Câmpean, Sorin Câmpeanu, George Stângă, Pavel Popescu, Gheorghe Falcă, Florin Roman iar ca vicepreşedinţi coordonatori ai comisiilor de specialitate figurau: Virgil Popescu – vicepreşedinte Economie, Mircea Fechet – vicepreşedinte Mediu, Florin Roman – vicepreşedinte Administraţie, Monica Anisie -vicepreşedinte Români de Pretutindeni, Alina Ghorghiu vicepreşedinte Grupuri Vulnerabile şi Minorităţi, Adrian Cozma – vicepreşedinte Tineret şi Sport

În ceea ce priveşte posturile de vicepresedinti pe regiunile de dezvoltare, pe listă se regăseau:: Ionel Bogdan – vicepreşedinte Nord Vest, Nelu Tătaru – vicepreşedinte Nord Est, Ciprian Dobre – vicepreşedinte Centru, Marcel Vela – vicepreşedinte Vest, Gigel Ştirbu – vicepreşedinte Sud Vest, Silviu Coşa – vicepreşedinte Sud Est, Hubert Thuma – vicepreşedinte pentru regiunea Bucureşti – Ilfov.
De asemenea, Stelian Bujduveanu figura pentru funcţia de trezorier.