Ministrul de Interne, Lucian Bode a vorbit, la Antena 3, despre cazul de la Onești, unde un bărbat a luat ostatici doi muncitori şi apoi i-a ucis. Acesta a precizat că cei vinovați trebuie să răspundă.
„Dincolo de cercetarea noastră avem o anchetă penală preluată de Parchet și va rezulta dacă, într-adevăr, pe baza declarațiilor martorilor, una dintre victime l-ar fi atacat pe criminal și de acolo ar fi fost acel declic la 16.55. Ancheta va dovedi acest lucru”, a explicat Lucian Bode, miercuri, la Antena 3.
„Nu întâmplător am spus că verificările noastre vizează cea de-a treia componentă – cea a analizei intervenției. Dacă au văzut că nu dau rezultate aceste negocieri, poate ar fi fost nevoie să treacă la o altă abordare”, a declarat ministrul de interne.
„Cei vinovaţi trebuie să răspundă, să răspundă în baza regulamentelor noastre interne, să răspundă în faţa legii. Dar noi suntem obligaţi să tragem învăţămintele din această tragedie şi să luăm toate măsurile ca o astfel de situaţie să nu se mai repete”, a mai spus ministrul de interne.
Premierul Florin Cîțu a vorbit miercuri despre tragedia de la Onești.
„Am cerut o anchetă rapidă, imediat să ia măsuri și, în același timp, am cerut să ia imediat măsuri dacă se dovedește că au fost vinovați lucrători din poliție. Nu accept ca dacă cineva a fost vinovat și dacă se dovedește că din cauza lucrătorilor din poliție s-a ajuns la acest rezultat, cei vinovați trebuie să fie răspunzători imediat. Ancheta să fie imediată, apoi venim cu decizia”, a declarat Florin Cîțu.
Polițiștii au încercat să-l liniștească pe atacator, dar fără succes.
”Nu mă calmez deloc. De zece ani de zile tot sunt calm. De zece ani de zile tot fac la bandiţii din miliţie şi la bandiţii din justiţie. Nu mă abţin deloc. Nişte bandiţi şi un hoţ. Împreună cu comandantul vostru este un bandit şi cel de la Bacău, alt bandit.Un hoţ şi un nenorocit.Ascultă ce-ţi spun! Băi, băieţi! Du-te şi vezi-ţi de treaba ta. Nu stau de vorbă cu tine decât în baza hotărârii judecătoreşti, atât. Eu nu stau cu nimeni de vorbă. Am, stat 10 ani”, le-ar fi spus acesta negociatorilor, potrivit Antena 3.
Atacatorul a fost împușcat în picior în polițiști și, în acest moment, este spitalizat.
Soţia agresorului de la Oneştia fost reţinutăpentru complicitate la lipsire de libertate.
O echipă de specialişti din Capitală a fost trimisă la Onești pentru a verifica modul în care s-a desfășurat intervenția.