Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a anunţat, marţi seară, că va candida la alegerile prezidenţiale. „Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu.”, a afirmat el la lansarea filialei judeţene Ilfov a formaţiunii Forţa Dreptei.
„Visez pentru România de 30 de ani şi continuu să visez pentru România. România are o şansă uriaşă, pe care, din păcate, nu şi-a valorificat-o. E suficient să te uiţi la ţara asta ca să-ţi dai seama ce generos a fost Dumnezeu cu noi. (…) România trebuie să devină cel mai puternic stat din Europa Centrală şi de Est. România trebuie să devină o putere regională”, a susţinut el.
Ludovic Orban a subliniat că se pregătește de 30 de ani pentru acest pas în cariera sa politică:
„E momentul ca oamenii care au făcut lucruri în viaţă, care ştiu ce înseamnă să reuşeşti, care au avut curajul să se ducă pe cărări nebătute, care au trudit toată viaţa lor, care au reuşit în viaţa lor să facă într-adevăr lucruri temeinice, să aibă o meserie, să-şi întemeieze o familie, să pună pe picioare o afacere, să aibă într-adevăr capacitatea să construiască ceva viabil, să schimbe lucrurile în bine, să ia conducerea în societatea românească. De 30 de ani mă pregătesc şi, credeţi-mă, mă pregătesc ca un student în sesiune. Nu există domeniu de activitate în care eu să nu fi încercat să înţeleg lucrurile, cu mintea mea, logic”, a arătat Ludovic Orban.