Klaus Iohannis le-a prezentat românilor soluțiile pe care le are pentru România, iar dovada e că obiectivul de a câștiga primul tur cu peste 40% va fi atins, a declarat Ludovic Orban, pentru B1 TV.
Liderul PNL a ținut să-și manifeste bucuria că românii din Diaspora au reușit, în sfârșit, să voteze fără a mai fi nevoiți să stea la cozi.
„A fost o prezență la vot mare. Ce a fost spectaculos a fost votul din Diaspora. Îmi felicit colegii implicați în organizarea procesului electoral, toate instituțiile implicate și toți angajații acestora, pentru că procesul s-a desfășurat în condiții exemplare. În Diaspora multora nu le-a venit să creadă cât de ușor a fost să voteze. Sunt foarte bucuros că am reușit să creăm condiții bune de exercitare a votului”, a declarat Ludovic Orban, pentru B1 TV.
Cât despre acuzațiile aduse lui Klaus Iohannis, potrivit cărora a refuzat să vină la dezbateri în timpul campaniei, liderul PNL a precizat: „Iohannis a fost într-o comunicare permanentă cu cetățenii români și într-o dezbatere cu românii. Nu putea să participe la dezbateri cu 14 candidați, ar fi fost foarte greu să-și transmită mesajele. Dar și-a prezentat soluțiile pe care le are pentru România. Cetățenii au înțeles asta și dovada e că obiectivul de a câștiga primul tur cu peste 40% va fi atins”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.