Marcel Ciolacu: Chișinăul nu are nevoie de ajutor militar. În schimb, e necesară securizarea frontierelor. România este un scut pentru Republica Moldova și așa trebuie să fie (VIDEO)

Marcel Ciolacu: Chișinăul nu are nevoie de ajutor militar. În schimb, e necesară securizarea frontierelor. România este un scut pentru Republica Moldova și așa trebuie să fie (VIDEO)
Foto: Marcel Ciolacu / Facebook

Republica Moldova nu are nevoie de ajutor militar, dar este necesară securizarea frontierelor, iar aici România trebuie să se implice și mai mult, a declarat Marcel Ciolacu, lider PSD și președinte al Camerei Deputaților, luni, la Chișinău, în conferința comună de presă cu președintele Parlamentului din stânga Prutului, Igor Grosu.

Marcel Ciolacu, la Chișinău: „Cred că Republica Moldova nu are nevoie de un ajutor militar”

„Cred că Republica Moldova nu are nevoie de un ajutor militar. Din câte cunosc eu, Constituția Republicii Moldova conferă o neutralitate. În schimb, este nevoie de securizarea frontierelor, un lucru benefic pentru întreaga Europă. Aici cred că este o zonă în care România trebuie să se implice și mai mult alături de Republica Moldova. Ca să fiu mai exact, cu adevărat, România este un scut pentru Republica Moldova și așa trebuie să fie”, a declarat liderul social-democraților din România, răspunzând la una dintre întrebările reporterilor.

Locul Republicii Moldova este în UE, a mai spus Marcel Ciolacu la Chișinău.

„Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Nu există altă cale de dezvoltare pentru Republica Moldova decât intrarea în Uniunea Europeană. România trebuie să ajute Republica Moldova, România nu face un favor Republicii Moldova, România are obligația de a ajuta Republica Moldova pentru tot acest parcurs. Am venit în delegație oameni cu expertiză în domeniu și sperăm în perioada următoare să accelerăm această dimensiune parlamentară, fiindcă Republica Moldova trece perioada de tranziție, de uniformizare a legislației Republicii Moldova și a Uniunii Europene, lucru pe care România l-a parcurs acum mai mult timp”, a adăugat oficialul.

Urmăriți B1TV.ro și pe