Marcel Ciolacu: Dacă anumiți colegi ar fi înțeles că mai trebuie să facă și o schimbare, am fi avut mai multe consilii județene / PSD are baza necesară să lupte pentru primul loc la parlamentare

Marcel Ciolacu: Dacă anumiți colegi ar fi înțeles că mai trebuie să facă și o schimbare, am fi avut mai multe consilii județene / PSD are baza necesară să lupte pentru primul loc la parlamentare
Foto. Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține că social-democrații se așteptau să obțină mai multe consilii județene la alegerile locale din 2020. Chiar și așa, demnitarul a subliniat că „e o mărire de aproape 10 procente față de europarlamentare și chiar prezidențiale, turul I”, și susține că formațiunea are „baza necesară” astfel încât să lupte pentru primul loc la alegerile generale din 6 decembrie.

Marcel Ciolacu, despre rezultatul obținut de PSD la alegerile locale din 2020

„Am auzit în comentariul dumneavoastră că am obținut mai multe consilii județene decât ne-am fi așteptat. Noi, în interiorul partidului, ne așteptam la mai multe. Dacă anumiți colegi ar fi înțeles că mai trebuie să facă și o schimbare, chiar am fi avut mai multe consilii județene”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, la RTV.

Întrebat o schimbare de ce, președintele PSD a răspuns: „O schimbare că la un moment dat există o saturație”. Întrebat dacă se referă la situația lui Marian Oprișan, Marcel Ciolacu a explicat: „Nu îmi place să mă refer la un coleg anume, uitați cum s-a întâmplat și cu Timișoara sau cum s-a întâmplat cu Brașovul, deci sunt mai multe. Dacă înțelegem nevoile oamenilor – și eu cred că vizavi de alegerile europarlamentare și prezidențiale, cel puțin de când am preluat conducerea, am intra pe drumul corect. Totuși, e o mărire de aproape 10 procente față de europarlamentare și chiar prezidențiale, turul I”.

Referitor la procentul obținut de PSD, potrivit estimărilor, Marcel Ciolacu a declarat: „În jur de 34 și noi în jur de 31. Este al treilea scor în istoria PSD cu 3 în față la alegerile locale. A mai fost unul de 33 și ultimul, din 2016, cu 37%. Dacă vrem să fim corecți, ne raportăm la traseul pe care l-a avut partidul în aceste ultimi trei alegeri și vom vedea că este cu adevărat un câștig imens pentru PSD. Eu, cel puțin, tot ceea ce mi-am asumat am îndeplinit. Avem cel mai mare număr de consilii județene, avem cel mai mare aleși primari și automat și aleși locali, și avem cu 3 în față. Sunt premisele că va fi o bătălie destul de interesantă la alegerile generale. În acest moment, partidul are baza necesară de a se lupta pentru primul loc la alegerile parlamentare. Dacă va reacționa la fel de dinamic și la fel de strâns partidul, eu sunt ferm convins că vom câștiga și acele alegeri”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`