Marcel Ciolacu își asumă meritele pentru îmbunătățirea ratingului de țară. Președintele PSD a postat un mesaj pe pagina de Facebook în care a afirmat că perspectiva stabilă este rezultatul eforturilor depuse de actuala guvernare. Totuși, liderul social-democraților a atras atenția că românii trebuie să rămână modești și cumpătați.
„De la negativ la stabil! Agenția de rating Fitch a îmbunătățit perspectiva de țară a României și a reconfirmat ratingul.
Aceasta este diferența dintre actuala coaliție de guvernare și dezastrul făcut de niște gnomi guralivi de dreapta, aflați întâmplător în niște funcții publice. După 3 ani, am reușit să stabilizăm lucrurile și să revenim la o perspectivă stabilă pentru România.
Asta înseamnă că investitorii se vor uita cu și mai mare încredere la România, vom continua să ne dezvoltăm într-un ritm mai accelerat și vom putea crește mai mult salariile angajaților români.
Este un semnal bun din partea agențiilor de rating internaționale. Dar trebuie să rămânem modești și cumpătați și să continuăm să luăm măsuri pentru oameni și economie”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina de Facebook.
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva de ţară a României de la negativă la stabilă
Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă, la finalul anului 2022. Ulterior, a modificat „ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă”, a transmis Ministerul Finanţelor.